Tema 3: ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII
1. Necesitatea, rolul şi funcţiile analizei economico-financiare (AEF)
2. Metode de AEF
3. Sursele de date ale AEF
4. Sistemul de indicatori a AEF
5. Analiza rentabilităţii
6. Analiza lichidităţii
1. Necesitatea, rolul şi funcţiile analizei economico-financiare (AEF)
AEF constituie un instrument managerial, care ajută conducerea întreprinderii la cunoaşterea fenomenelor, legăturilor directe dintre fenomene, la înţelegerea trecutului şi prezentului în vederea fundamentării obiectivelor strategice de menţinere şi de dezvoltare a întreprinderii într-un mediu concurenţial.
Analiza financiară are ca obiectiv evidenţierea modalităţilor de realizarea a echilibrului financiar, a etapelor valorificării capitalului financiar şi treptelor de acumulare bănească de formare a rezultatului financiar final. În acest context, AEF presupune descompunerea fenomenelor şi proceselor ce se produc la întreprindere în părţile lor componente, evaluarea corelaţiei dintre acestea, evidenţierea factorilor şi cauzelor care determin geneza şi evoluţia lor, toate acestea reprezentând fundamentul deciziilor de dezvoltare viitoare. Analiza financiară ajută la identificarea activităţii nesatisfăcătoare şi la stabilirea măsurilor care vor influenţa rezultatele activităţii întreprinderii. Se cunosc următoarele etape a realizării muncii de analiză:
1. Delimitarea obiectului analizei, care poate fi: rentabilitatea, lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii, poziţia întreprinderii pe piaţă, autonomia financiară şi capacitatea de împrumut a acesteia.
2. Descompunerea în elemente structurale a obiectului analizat cu scopul evidenţierii factorilor care îl influenţează, stabilirii cauzelor apariţiei acestora, elaborarea măsurilor de acţiune în vederea corectării situaţiei create şi care vor contribui, în viitor, la sporirea eficienţei economice.
OBIECTIVELE de bază ale AEF constau în:
- Acumularea informaţiei privind situaţia întreprinderii pe piaţa internă şi externă, nivelul competitivităţii acesteia;
- Informarea întreprinderii despre cerinţele standardelor şi nivelul concurenţei pe diferite pieţe;
- Diagnoza şi reglarea activităţii întreprinderii;
- Descoperirea şi mobilizarea rezervelor interne de sporire a performanţelor financiare;
- Întărirea autonomiei economico-financiare;
- Creşterea eficienţei economice;
- Fundamentarea deciziilor financiare.
FUNCŢIILE AEF sunt:
1. De informare (poziţia întreprinderii pe piaţă, desfăşurarea activităţii acesteia privitor la normele şi standardele existente, nivelul concurenţial pe diverse pieţe;
2. De evaluare a potenţialului tehnico-economic;
3. De realizare a relaţiilor economice cu mediul extern;
4. De realizare a gestiunii eficiente a patrimoniului.
AEF permite evaluarea situaţiei financiare a întreprinderii, nivelului riscului la întreprindere, capacitatea întreprinderii de a genera profit, eficienţa utilizării activelor întreprinderii, oportunităţile de dezvoltare.
AEF se clasifică în AEF internă şi AEF externă.
AEF INTERNĂ este efectuată de către angajaţii întreprinderii având drept surse informaţionale documentaţia internă a întreprinderii. ANALIZA FINANCIARĂ EXTERNĂ se efectuează de către experţi în exteriorul întreprinderii cu un acces limitat la informaţia internă a întreprinderii.
PRINCIPII DE EFECTUARE a AEF sunt:
1. Planificarea procesului de analiză – executarea analizei trebuie să determine scopul analizei, indicatorii utilizaţi, metodologia de calcul a indicatorilor, valorile normative sau aşteptate ale indicatorilor;
2. Efectuarea analizei de la general la practic – la început se determină caracteristicile generale ale obiectivului analizat, apoi se analizează părţile componente;
3. Analiza mai detaliată a abaterilor valorilor indicatorilor de la valorile normative sau planificate – executarea analizei trebuie să determine factorii, ce au condus la apariţia abaterilor;
4. Selectarea corectă a indicatorilor – fiecare indicator trebuie să caracterizeze un anumit aspect al activităţii şi pentru fiecare indicator trebuie prezentate valorile de comparare.
ROLUL AEF poate fi sistematizat astfel:
1. Un mijloc important în elaborarea unor planuri reale, temeinic fundamentate din punct de vedere ştiinţific;
2. Un instrument operativ de cunoaştere şi de reglare a procesului de îndeplinire a planului, revenindu-i următoarele atribuţii:
a) De urmărire a executării planului pe diferite perioade de timp;
b) De depistare a diverselor situaţii nefavorabile ce apar pe parcursul îndeplinirii planului;
c) De descoperire a noilor rezerve ce contribuie la îmbunătăţirea rezultatelor AEF;
3. Ca obiectiv final AEF îi revine rolul de a contribui la asigurarea unui echilibru financiar permanent şi la îmbunătăţirea rezultatelor activităţii întreprinderii .
2. Metode de analiză economico - financiară
Metodele de AEF reprezintă un instrument real al conducerii întreprinderii care permit managerilor să pătrundă în esenţa fenomenelor cercetate, să formuleze cele mai juste concluzii care rezultă din această cercetare şi care să fie valorificate pentru elaborarea alternativelor strategice de dezvoltare. În funcţie de scopurile urmărite în cadrul AEF poate fi făcută o grupare a metodelor folosite în funcţie de laturile cunoaşterii - latura calitativă şi latura cantitativă. Astfel deosebim metode ale analizei calitative şi metode ale analizei cantitative.
Metode ale analizei calitative, a căror utilizare asigură cunoaşterea esenţei fenomenelor şi rezultatelor studiate, stabilirea elementelor şi relaţiilor structurale, a factorilor şi cauzelor care le-au generat. Printre metodele calitative se pot evidenţia:
- Metoda comparaţiei - rezultatele financiare ale activităţii întreprinderii trebuie să fie apreciate atât ca o mărime în sine cât şi în raport cu anumite criterii, cu o bază de comparaţie. Drept bază de comparaţie pot servi rezultatele, obţinute de concurenţi, rezultatele medii pe ramură, rezultatele perioadei precedente, anumite norme.
- Metoda diviziunii şi descompunerii rezultatelor – presupune divizarea şi descompunerea rezultatelor în elemente componente cu scopul localizării rezultatelor favorabile sau nefavorabile şi evidenţierii posibilităţilor de îmbunătăţire a lor.
Metode ale analizei cantitative permit măsurarea influenţelor pe care le exercită asupra fenomenului economic, diferitele elemente componente sau diverşi factori. Alegerea metodei analizei cantitative de studiere şi analiză a rezultatelor financiare se face în funcţie de forma matematică, pe care o îmbracă relaţiile şi factorii care influenţează rezultatul analizat.
Metoda substituirii în lanţ, se aplică în cazul când, între factorii care influenţează fenomenul analizat, există o legătură matematică de produs sau raport. Această metodă asigură determinarea mărimii influenţei fiecărui factor asupra rezultatului, evidenţierea factorilor cu acţiune mai importantă şi aprecierea nivelului de utilizare a resurselor întreprinderii.
- Metoda balanţieră, este aplicată doar în cazul când, între elementele fenomenului economico-financiar supus investigării, există relaţii de natura sumei şi diferenţei. Analiza permite evidenţierea cauzelor care au determinat modificarea unui rezultat prin compararea valorilor efective ale elementelor balanţei cu valorile prevăzute sau cele ale perioadei precedente.
- Metoda indicatorilor. Pe baza indicatorilor se reliefează caracteristici ale însuşirilor care ţin de esenţa fenomenului cercetat, precum : nivelul şi structura fenomenului, dinamici ale fenomenului cercetat, relaţiile de interdependenţă dintre acest fenomen şi alte fenomene, dintre acest fenomen şi structurile sale interne. Importanţa metodei ratelor constă în faptul că oferă posibilitatea realizării unor comparaţii atât în timp, cât şi în spaţiu cu ratele medii pe ramură, făcând astfel posibilă aprecierea evoluţiei performanţelor în timp, cu nivelul performanţelor obţinute de concurenţi.
Calitatea sistemului de indicatori şi capacitatea acestuia de a oferi informaţii utile în analiza financiară reprezintă o condiţie esenţială în obţinerea unui diagnostic complet şi eficient asupra activităţii întreprinderii. În practica internaţională, în ţările dezvoltate, numărul indicatorilor utilizaţi este de la 200-250. În RM sunt suficienţi 40-50 de indicatori.
În funcţie de utilizatorii indicatorilor financiari, poate fi redată următoarea clasificare a acestora.
| Manageri | Acţionari | Creditori |
| Volumul vânzărilor Profit brut Profit perioadei până la impozitare Profit net Ratele rentabilităţii activelor, vânzărilor, financiară Viteza de rotaţie a activelor Fondul de rulment Durata de achitare a plăţilor Gradul de uzură a mijloacelor fixe Argumentarea proiectelor investiţionale, etc. | Rentabilitatea financiară Profit pe acţiune Randament pe acţiune Rata de distribuire a dividendelor Coeficientul de capitalizare bursieră, etc. | Coeficienţii lichidităţii Fluxul net a mijloacelor băneşti Gradul de îndatorare Rata autonomiei financiare la termen şi globală Solvabilitatea Valoarea de lichidare a întreprinderii, etc. |
3.Sursele de date ale AEF
La nivelul agentului economic sistemul de informaţii necesar analizei se formează din 2 categorii de surse:
1. sursele interne, care reflectă funcţionarea propriu-zisă a întreprinderii, starea acesteia în anumite momente şi aceste informaţii sunt asigurate de sistemul de evidenţă (contabilitatea financiară)
Sursele principale de date pentru analiza financiară sunt:
- bilanţul contabil – este definit ca un tablou al situaţiei patrimoniului care reprezintă, în unităţi monetare mărimea valorică în corelaţie cu sursele de finanţare a acestora, precum şi cu rezultatul obţinut. Unul din principalele obiective ce se urmăreşte în bilanţurile anuale constă în furnizarea informaţiei în domeniul situaţiei financiare, a evoluţiei acesteia care prezintă utilitate pentru toate categoriile de utilizatori (investitorii, salariaţii, furnizării, creditorii, clienţii) în luarea de decizii pentru strategii curente şi de perspectivă
- raportul de profit şi pierderi – se consideră ca una dintre cele mai importante şi esenţiale părţi a rapoartelor financiare care prezintă un interes primordial atât pentru conducerea întreprinderii cât şi pentru alţi utilizatori de informaţii. indicatorii prezenţi în raportul privind rezultatele financiare pot fi subdivizaţi în 3 grupe: venituri, cheltuieli, rezultate financiare (profit sau pierdere) care reprezintă diferenţa dintre venituri şi cheltuieli. Acest raport se întocmeşte sub forma de calcul a profitului sub aspectul unor feluri de activităţi, cum ar fi: operaţională, de investiţii, financiară şi ca urmare a evenimentelor excepţionale.
- raportul privind fluxul capitalului propriu care caracterizează acea parte a activelor care constituie proprietatea întreprinderii. Aceasta reprezintă o garanţie pentru creditori privind achitarea datoriilor în cazul lichidării întreprinderii. Sarcina raportului privind fluxul capitalului propriu o constituie prezentarea drepturilor proprietarilor întreprinderii care vizează repartizarea activelor în cazul lichidării şi drepturile de proprietate asupra întreprinderii în cazul vânzării.
- raportul privind fluxul mijloacelor băneşti – se reflectă fluxurile mijloacelor băneşti şi creşterea acestora din diferite tipuri de activităţi (operaţională, de investiţii, financiară) precum şi în legătură cu decontările aferente dobânzilor, dividendelor şi impozitelor. Obiectivul întocmirii acestui raport constă în dezvăluirea informaţiei suplimentare despre modificările intervenite în resursele financiare ale întreprinderii din punctul de vedere al încasării şi plăţii MB.
2. sursele externe sunt necesare pentru orientarea şi adaptarea activităţii la schimbările ce pot avea loc în mediu economic şi financiar în care activează întreprinderea, ajutând-o la valorificarea noilor obiective strategice şi de dezvoltare. Informaţia externă se referă la:
- informaţia privind mediul de activitate are rolul de a poziţiona întreprinderea într-o ramură de activitate în cadrul economiei naţionale. Principalele tipuri de informaţii constau în cadrul legal, ce se referă la afacerile întreprinderii şi performanţele financiare ale concurenţei. Aceste informaţii sunt destul de generale şi sunt comune, de regulă, tuturor întreprinderilor dintr-o ramură;
- informaţii privind performanţele hârtiilor de valoare emise de întreprindere. Aceste informaţii constau din datele privind rentabilitatea acţiunilor întreprinderii, evoluţia preţului de piaţă al acţiunilor şi estimările companiei specializate (rating) privind riscul întreprinderii. Aceste informaţii reflectă relaţia dintre performanţele întreprinderii şi aşteptările investitorilor externi. Ele trebuie luate în vedere deoarece succesul întreprinderii se măsoară prin capacitatea de creştere a preţului de piaţă al acţiunilor;
- informaţia privind produsele întreprinderii constau din date ce poziţionează întreprinderea pe piaţa de desfacere. Aceste date se referă la: nivelul preţurilor, segmentul de piaţă, calitatea producţiei şi nivelul concurenţial.
Informaţiile externe pot fi structurate în funcţie de natura şi domeniu lor, şi includ următoarele tipuri:
1. Informaţii tehnologice;
2. Informaţii economico-financiare;
3. Informaţii juridice;
4. Informaţii fiscale.
4. Sistemul de indicatori a AEF
Sistemul de indicatori poate fi structurat astfel:
I. Indicatori ai rezultatelor activităţii economico–financiare – orientaţi spre studiul performanţelor, evaluarea valorii lor efective şi perspectivele evoluţiei în viitor. Din cadrul acestora fac parte:
1. venituri din vânzări (rd. 010, raportul de profit şi pierderi);
2. profitul brut (rd. 030, raportul de profit şi pierderi);
rata profitului brut = profit brut / venituri din vânzări * 100%,
rata profitului brut = rd. 030 / rd. 010* 100%
Mărimea lui trebuie să rămână stabilă sau să crească în dinamică. Micşorarea nivelului acestui raport semnifică creşterea costului vânzărilor. Rata profitului brut depinde de influenţa următorilor factori: structura producţiei vândute, costurilor produselor vândute şi preţul de vânzare. Volumul producţiei nu are o influenţă directă pentru că, acţionând asupra numitorului şi numărătorului în aceeaşi proporţie, influenţa asupra ratei profitului brut devine nulă. Volumul producţiei, însă, influenţează indirect prin costuri, deoarece, în condiţiile, în care volumul producţiei creşte, costurile se reduc pe o unitate de produs pe seama consumurilor fixe.
Exemplu:
rata profitului brut =( 76 063 273 / 391 958 862)*100% = 19,4%
3. rezultatul activităţii operaţionale (rd. 080, raportul de profit şi pierderi);
rata profitului operaţional = rezultat din activitatea operaţională / venituri din vânzări * 100%,
rata profitului operaţional = (rd. 080, raportul de profit şi pierderi) / rd. 010* 100%
Acest indicator arată capacitatea întreprinderii de a obţine profit din activitatea de bază la un leu venit din vânzări.
Exemplu:
rata profitului operaţional =325 008 / 391 958 862)*100% = 0,083%
4. profitul perioadei de gestiune până la impozitare (rd. 130, raportul de profit şi pierderi );
5. profitul net (rd. 150, raportul de profit şi pierderi).
rata profitului net = profit net / venituri din vânzări * 100%
rata profitului net = (rd. 150, raportul de profit şi pierderi) / rd. 010* 100%
Acest indicator caracterizează capacitatea întreprinderii de a produce profit net din vânzări şi reflectă profitul net obţinut pe întreprindere la un leu venituri din vânzări. Creşterea acestui indicator reflectă o gestionare eficientă a procesului de producţie. Acest indicator depinde de mărimea cotei impozitului pe venit, iar în condiţiile când rata de impozitare este constantă , rata profitului net se analizează în dinamică şi cu cât nivelul acestui indicator cu atât mai „bogaţi” sunt acţionarii.
Exemplu:
rata profitului net =45 961 122 / 391 958 862)*100% = 11,7%
II. Indicatorii rentabilităţii.
1) rentabilitatea vânzărilor
2) rata rentabilităţii economice (a activelor)
3) rata rentabilităţii financiare
4) Rata rentabilităţii faţă de resursele consumate
5) Rentabilitatea mijloacelor fixe
6) Rentabilitatea activelor curente
Aceste rate de rentabilitate vor fi explicate în subiectul 5 al acestei teme.
III. Indicatorii lichidităţii.
1. rata lichidităţii imediate (absolută, lichiditatea de gradul I)
2. rata lichidităţii intermediare
3. rata lichidităţii curente
Ratele de lichiditate vor fi explicate în subiectul 6 al acestei temi.
4. fondul de rulment. (tema: mecanismul financiar şi active curente )
5. ciclu de conversie a numerarului (tema active curente ).
IV Indicatorii gestionării datoriilor şi a stabilităţii financiare indică gradul în care întreprinderea utilizează creditul în finanţarea activelor sale. Din cadrul acestor indicatori cea mai mare utilizare o au:
1. coeficientul de atragere a surselor împrumutate = Total Datorii / Total Pasiv
coeficientul de atragere a surselor împrumutate = (rd. 770 + rd. 970) / rd. 980 (bilanţ contabil)
Caracterizează structura surselor de finanţare a activelor din punct de vedere al cotei surselor împrumutate, nivelul acestui coeficient trebuie s fie 0 – 0,5.
Exemplu:
coeficientul de atragere a surselor împrumutate = (17 303 369 + 35 288 532) / 201 070 670= 0,26
2. coeficientul corelaţiei dintre sursele împrumutate şi sursele proprii = Total Datorii / Capital Propriu
coeficientul corelaţiei dintre sursele împrumutate şi sursele proprii =
(rd. 770 + rd. 970) / rd. 650 (bilanţ contabil)
Reflectă suma mijloacelor atrase revenită la 1 leu CP. Cu cît acest coeficient este mai mare cu atât mai riscantă este situaţia financiară a întreprinderii. Nivelul favorabil este 1.
Exemplu:
coeficientul corelaţiei dintre sursele împrumutate şi sursele proprii =(17 303 369 + 35 288 532) / 148 478 769= 0,35
3. rata autofinanţării activelor (rata autonomiei financiare globale).
rata autofinanţării activelor = rd. 650 / rd. 980 (bilanţ contabil)
Acest indicator se interpretează prin aprecierea modificărilor în dinamică şi prin compararea lui cu limita recomandată de 0,5. În acest caz jumătate din patrimoniul întreprinderii, care este format din surse proprii, serveşte drept garanţie pentru achitarea tuturor datoriilor faţă de creditori.
Pentru echilibru financiar al întreprinderii este necesar ca capitalul propriu să fie egal sau mai mare ca 1/3 din pasivul bilanţului, fapt ce reprezintă a premisă a autonomiei financiare a întreprinderii.
Exemplu:
rata autofinanţării activelor = 148 478 769 / 201 070 670 = 0,74
4. rata autonomiei financiare la termen – reflectă gradul în care capitalul propriu al întreprinderii asigură autofinanţarea activităţii de producţie. Se apreciază pozitiv în cazul când ponderea capitalului propriu tinde spre o mărime unitară (între 0,70 – 1,0). Dacă mărimea obţinută este mai mică de 0,5, aceasta înseamnă că activele curente ale întreprinderii nu mai acoperă datoriile pe termen scurt şi, deci, fondul de rulment este negativ. Cu alte cuvinte, întreprinderea nu mai poate spera la contractarea de noi împrumuturi pe termen lung, întrucât creditorii săi, împrumutând în continuare, se expun unui risc înalt de nerambursare a sumelor împrumutate.
rata autonomiei financiare la termen = rd. 650 / (rd. 650 + rd. 770) (bilanţ contabil)
Exemplu:
rata autofinanţării activelor = 148 478 769 / 148 478 769 + 17 303 369 = 0,90
5. rata solvabilităţii generale = Total Activ / Total Datorii.
rata solvabilităţii generale = rd. 470 / (rd. 770 + rd. 970) (bilanţ contabil)
Rata solvabilităţii generale exprimă gradul de acoperire a surselor împrumutate cu activele totale de care dispune întreprinderea. Nivelul acestui indicator trebuie să fie mai mare decât 1.
Exemplu:
[1] rata solvabilităţii generale = 201 070 670 / (17 303 369 + 35 288 532)= 3,8
6. rata generală de acoperire a CP = Total Activ / Capital Propriu
rata generală de acoperire a CP = rd. 470 / rd. 650 (bilanţ contabil)
În cazul în care este calculat în % primele 100% se finanţează din sursele proprii, celelalte – din surse împrumutate.
Exemplu:
rata generală de acoperire a CP = 201 070 670 / 148 478 769=1,35
Astfel la întreprinderea analizată 100 % se finanţează din surse proprii, iar 35% din surse împrumutate.
V Indicatorii gestionării activelor, care arată cât de eficient utilizează întreprinderea activele sale. În acest cadru, pot fi selectaţi pentru semnificaţie următorii indicatori:
1. viteza de rotaţie a activelor curente;
2. durata de încasare a creanţelor;
3. viteza de rotaţie a stocurilor;
4. viteza de rotaţie a imobilizărilor;
5. viteza de rotaţie a activului total.
Toţi aceşti indicatori au fost studiaţi la tema: active curente
VI Indicatorii valorii de piaţă, care caracterizează activitatea întreprinderii pe piaţa de valori, mărimea veniturilor şi dividendelor plătite. În acest scop se calculează:
1. profitul net pentru o acţiune;
2. coeficientul de capitalizare bursieră;
3. dividend pe acţiune;
4. randamentul dividendului;
Aceşti indicatori au fost studiaţi la tema: politica financiară - politica de dividend
5. Analiza rentabilităţii
În conformitate cu sistemul actual de evidenţă contabilă indicatorii eficienţei utilizării potenţialului tehnico–economic şi financiar sunt reprezentaţi de:
1. rentabilitatea vânzărilor - apreciază influenţa constrângerilor pieţei şi a politicii preţurilor de vânzare şi indică profitul obţinut la un leu vânzări
(raportul de profit şi pierderi)Exemplu:
Rv = (76 063 273 / 391 958 862) * 100% = 19,4%
Aprecierea rentabilităţii vânzărilor se face în raport cu media pe ramură, sau în raport cu nivelul concurenţilor. Creşterea rentabilităţii vânzărilor în raport cu nivelul concurenţilor indică o poziţie forte a întreprinderii pe piaţă (fie că întreprinderea vinde un volum mai mare preţul fiind acelaşi; sau vinde produse cu o calitate superioară şi respectiv cu preţuri mai înalte, sau vinde mai mult cu preţuri mai joase.)
Creşterea ratei însoţită de o diminuare a vânzărilor semnifică faptul că întreprinderea încearcă să-şi menţină nivelul veniturilor, promovând o politică de preţuri înaltă. Şi invers. Oricum creşterea ratei rentabilităţii vânzărilor relevă o situaţie favorabilă pentru întreprindere.
În condiţiile normale de activitate mărimea acestui indicator trebuie să fie nu mai mică de 20%.
2. rata rentabilităţii economice (a activelor) - are o accepţiune largă vizând eficienţa capitalului economic alocat activităţii productive a întreprinderii. Cu alte cuvinte indică eficienţa utilizării activelor întreprinderii, indiferent de sursa de finanţare.
La numărător, prin indicatorul „rezultatul economic” se înţelege Profit până la impozitare sau Profit activităţii operaţionale, excluzând elementul financiar şi excepţional, ceea ce permite aprecierea reală a utilizării elementelor patrimoniale.
- se apreciază în raport cu media pe ramură. Nivelul satisfăcător > 25% în ţările dezvoltate, ceea ce reprezintă că întreprinderea în maxim patru perioade îşi poate reînnoi capitalurile angajate prin profitul obţinut.
Exemplu:
Re = (42 349 635 / 201 070 670) * 100% = 21,1%
În economiile occidentale se consideră corespunzătoare o rentabilitate economică mai mare de 25%, ceea ce înseamnă că în maxim patru ani întreprinderea îşi poate reînnoi capitalurile angajate.
Rata rentabilităţii economice poate fi majorată fie prin creşterea numărului de rotaţie a activelor, fie prin creşterea ratei profitului net, fie prin ambele căi. Dacă întreprinderea are o rată a rentabilităţii economice mai mare decât costul capitalurilor împrumutate, atunci acţionarii pot beneficia de un efect de levier financiar pozitiv.
3. rata rentabilităţii financiare – măsoară randamentul capitalului propriu, deci al plasamentului financiar, pe care acţionarii l-au depus prin cumpărarea acţiunilor întreprinderii. Deci, rentabilitatea financiară exprimă capacitatea întreprinderii de a realiza profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa.
Exemplu:
Rf = (45 961 122 / 148 478 769) * 100% = 30,9%
Rentabilitatea financiară depinde de rentabilitatea economică şi de structura financiară a acesteia.
Maximizarea rentabilităţii financiare se poate obţine prin:
- sporirea profitului net pe seama creşterii volumului de activitate şi pe tipuri de activitate
- creşterea randamentului capitalurilor investite utilizând intensiv mijloacele fixe.
4. Rata rentabilităţii faţă de resursele consumate
Exemplu:
Rcost = (76 063 273/ 315 895 589) * 100% = 24,1%
Producerea de bunuri competitive reprezintă principalul factor care determină evoluţia pozitivă a acestui indicator şi situarea pe o treaptă superioară faţă de concurenţi. De aceea, realizarea unei rentabilităţi competitive din vânzarea producţiei, mărfurilor constituie o problemă managerială fundamentală, care determină caracterul activităţii întreprinderii pe viitor.
Rezervele interne de majorare a indicatorului pot fi: reducerea costurilor fixe, reducerea pierderilor de materii prima şi materiale în procesul de producţie, accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor etc.
5. Rentabilitatea mijloacelor fixe
Exemplu:
Rmf = (42 349 635 / 274 566 502) * 100% = 15,4%
În condiţii concurenţiale de piaţă, dotarea tehnică a întreprinderii ocupă un loc deosebit de important în producerea unor produse competitive. În această situaţie, rentabilitatea mijloacelor fixe va produce un impact favorabil asupra rentabilităţii în ansamblu, fapt ce va permite reînnoirea mijloacelor economice într-un termen mai scurt.
6. Rentabilitatea activelor curente
Exemplu:
Rac = (42 349 635 / 107 104 687) * 100% = 39,5%
O valoare ridicată a rentabilităţii indică o gestionare eficientă a stocurilor şi creanţelor.
6. Analiza lichidităţii
Din punct de vedere a conţinutului economic noţiunile de lichiditate, solvabilitate, capacitate de plată sunt suficient de complexe şi de aceea deseori se confundă. Astfel:
1. rata lichidităţii imediate (absolută, lichiditatea de gradul I) – caracterizează ce cotă din datoriile pe termen scurt întreprinderea este capabilă să achite la un moment dat cu mijloace băneşti. De obicei, în calculul acestui indicator sunt cointeresaţi furnizorii, pentru a determina capacitatea de plată a cumpărătorilor.
 |
Exemplu:
Lichiditatea absolută =12 502 375 / 35 288 532 = 0,35
2. rata lichidităţii intermediare - caracterizează ce cotă din datoriile pe termen scurt întreprinderea este capabilă să achite la un moment dat utilizând pentru această nu numai mijloacele băneşti, dar şi creanţe, hârtii de valoare pe termen scurt. Nivelul acestui indicator depinde de: durata de rotaţie a documentelor la bancă, de termenul acordării creditului comercial, de capacitatea de plată a lor, etc. În calculul acestui indicator sunt cointeresaţi creditorii întreprinderii.
Exemplu:
Lichiditatea intermediară =(107 104 687 – 70 395 525) / 35 288 532 = 1,04
3. rata lichidităţii curente – caracterizează dacă întreprinderea dispune de active curente suficiente pentru achitarea datoriilor pe termen scurt. Limita de jos este condiţionată de faptul că activele curente trebuie să fie cel puţin suficiente pentru achitarea datoriilor pe termen scurt, în caz contrar, întreprinderea va insolvabilă. Creşterea acestui indicator în dinamică se apreciază pozitiv dar până la un anumit nivel. Se consideră că dacă este mai mare decât 2, activele întreprinderii au o structură neadecvată, o parte din mijloacele ei sunt „îngheţate” în stocuri. În calculul acestui indicator sunt cointeresaţi acţionarii, investitorii şi creditorii potenţiali.
 |
Exemplu:
Lichiditatea curentă = 107 104 687 / 35 288 532 = 3,03
4. fondul de rulment. (tema: mecanismul financiar şi active curente )
5. ciclu de conversie a numerarului (tema active curente )
hai sa vorbimm pe mess ma intereseaza
RăspundețiȘtergereid tau?
RăspundețiȘtergere