Din dorinţa de a alinia contabilitatea românească la normele internaţionale, Ministrul Finanţelor a emis Ordinul numărul 94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitaţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate .
Aceste reglementări se aplica impreună cu Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate .
După cum se desprinde din Legea contabilităţii, activul reprezintă bunurile economice ca substanţă materială a patrimoniului. O asemenea definire poate căpăta şi alte variante, cum sunt:
activul cuprinde bogăţia sau averea unităţii patrimoniale;
activul cuprinde valorile economice pozitive ale patrimoniului;
activul reprezintă ceea ce posedă o entitate patrimonială.
Din referenţialul internaţional deducem însă că activul reprezintă resurse controlate de întreprindere, provenite din operaţii trecute şi susceptibile să genereze avantaje economice viitoare.
Beneficiile economice viitoare încorporate în active reprezintă potenţialul de a contribui, în mod direct sau indirect, la fluxul de numerar şi echivalente de numerar către întreprindere. Acest potenţial poate fi unul productiv, fiind parte a activităţilor de exploatare ale întreprinderii. De asemenea, se poate transforma în numerar sau echivalente ale numerarului sau poate avea capacitatea de a reduce iesirile de numerar, cum ar fi un proces alternativ de productie care micşorează costurile.
De obicei o întreprindere îşi utilizează activele pentru a produce bunuri sau pentru a presta servicii, capabile să satisfacă dorinţele sau necesităţile clienţilor; datorită faptului că aceste bunuri sau servicii pot satisface aceste dorinte sau necesităţi, clienţii sunt dispuşi să plătească pentru a le obţine, contribuind astfel la fluxul de trezorerie al întreprinderii.
Multe active, de exemplu terenurile şi mijloacele fixe, au o formă fizică. Cu toate acestea forma fizică nu este esenţială pentru existenţa unui activ, de aceea brevetele şi drepturile de autor sunt active dacă se asteaptă să genereze beneficii economice viitoare întreprinderii şi dacă sunt controlate de aceasta.
Activele unei întrerprinderi rezultă din tranzacţii sau evenimente anterioare. In mod normal întreprinderile obţin activele prin cumpararea sau producerea acestora, dar şi alte tranzacţii sau evenimente pot genera active, de exemplu proprietăţile primite de la Guvern ca parte a unui program de încurajare a cresterii economice intr-o regiune. Tranzacţiile sau evenimentele care sunt aşteptate in viitor nu generează prin ele insele active, de aceea, de exemplu, intenţia de a cumpara un bun nu satisface prin ea insăsi definiţia unui activ.
Conform Ordinului Ministrului Finanţelor Publice numărul 94/2001 un activ se recunoaşte numai atunci când:
este posibil ca acesta să aducă întreprinderii beneficii economice viitoare, respectiv să genereze ieşirea acestora; şi
costul său poate fi evaluat în mod credibil.
O întreprindere demonstrează că un element satisface primul criteriu de recunoaştere ca activ, stabilind gradul de certitudine a fluxului beneficiilor economice viitoare pe baza evidenţei disponibile în momentul recunoaşterii iniţiale. Ca urmare a acestei certitudini, întreprinderea trebuie să preia atăt beneficiile, cât şi riscurile aferente activului.
Al doilea criteriu de recunoaştere, evaluarea credibilă a costului activului, este de obicei satisfăcut, întrucât tranzacţia de schimb evidenţiind cumpărarea activului identifică astfel costul acestuia. In cazul unui mijloc fix construit de întreprindere, o măsurare obiectivă a costului poate fi făcută prin intermediul tranzacţiilor cu terţii pentru achiziţionarea de materiale, forţă de muncă şi alte intrari utilizate in procesul de productie al acestuia.
Un activ nu este recunoscut în bilanţ atunci când este improbabil ca intrarea de numerar să genereze beneficii economice pentru întreprindere în perioadele viitoare. In schimb o astfel de tranzacţie va avea ca efect recunoaşterea unei cheltuieli în contul de profit şi pierdere. Acest tratament nu inseamnă că scopul pentru care s-au efectuat cheltuielile a fost altul decât obţinerea unui beneficiu economic pentru întreprindere sau că managementul a fost deficitar. Singura implicaţie este aceea că gradul de siguranţă privind obţinerea unui beneficiu într-o perioadă contabilă ulterioară este insuficient pentru a garanta recunoaşterea unui activ.
Masa elementelor de activ este împărţită în subdiviziuni, în raport cu natura, modul de utilizare a bunurilor şi lichiditatea acestora. Structurile care răspund la o asemenea cerinţă sunt cele de active imobilizate şi circulante.
Activele imobilizate cuprind toate valorile economice de investiţie, destinate utilizării pe o perioadă îndelungată în activitatea acesteia, a căror lichiditate se extinde pe o perioadă mai mare de un an.
Activele imobilizate asigură baza materială a activităţii unei întreprinderi. Ele sunt o categorie de bunuri, reunite prin anumite caracteristici, dar şi diferite din punct de vedere a scopului, utilităţii şi formei.
Caracteristicile care le unesc într-o categorie de sine stătătoare sunt legate de durata lor de funcţionare si de importanţa lor valorică.
Punctele de vedere ce le diferenţiază au determinat următoarea tipologie a activelor imobilizate:
imobilizari necorporale;
imobilizari corporale;
imobilizari financiare;
Imobilizarile corporale sunt active cu forma materială concretă care se regăsesc în întreprindere sub formă de terenuri şi amenajări de terenuri şi, respectiv, mijloace fixe.
In conformitate cu IAS 16 ”Imobilizări corporale”, imobilizările corporale sunt deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative şi este posibil a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.
Imobilizarile corporale prezintă următoarele caracteristici:
sunt achiziţionate pentru a fi utilizate în cursul activităţii de exploatare;
nu sunt achiziţionate pentru a fii revândute;
au o durata de utilizare mai mare de un an;
O perioada indelungată de timp, imobilizările erau denumite active fixe, însă utilizarea acestui termen se restrânge, pentru că notiunea fixe sugerează o perioadă nelimitată de funcţionare.
Deşi nu există o delimitare strictă a perioadei minime de timp în care trebuie să fie utilizat un activ pentru a fi considerat activ imobilizat, criteriul cel mai frecvent aplicat constă în aceea că activul trebuie să poată fi utilizat în mod repetat pe o durata de cel puţin un an. In această categorie se includ şi activele utilizate numai în perioada de vârf sau de urgenţă.
Activele care nu se utilizează în cursul normal al exploatării nu se includ în categoria activelor imobilizate. Astfel, terenurile deţinute în scopuri speculative sau clădirile care nu se mai utilizează pentru operaţiunile economice curente nu trebuie incluse în categoria imobilizărilor corporale, ci clasificate ca investiţii pe termen lung.
Dacă un bun este deţinut pentru a fi revândut, el trebuie clasificat ca stoc, indiferent de durata sa de funcţionare.
Acele imobilizări, aflate în diferite faze de execuţie sau finalizate, dar nerecepţionate, constituie imobilizări corporale în curs.
La sfârşitul fiecărui exerciţiu, ca şi pentru alte categori de bunuri şi valori, întreprinderea intocmeşte un inventar detaliat al imobilizărilor.
Imobilizările corporale care fac obiectul deprecierilor sunt supuse procesului de diminuare sistematică a valorii care ia forma amortizărilor, sau de corectare temporară a valorii, care imbracă forma provizioanelor pentru depreciere.
Imobilizările corporale amortizate integral ramân inscrise în anexele la bilanţ atâta timp cât ele există în întreprindere.
Sunt considerate imobilizări corporale, dar nu se supun amortizării:
mijloacele fixe aparţând proprietaţii publice;
lacurile, bălţile, iazurile care nu sunt rezultatul unor investiţii;
terenurile, inclusiv cele împădurite;
Conform teoriei juridice, imobilizările corporale înscrise în activul bilanţului se referă numai la bunurile a căror proprietară este întreprinderea. Bunurile pe care aceasta le utilizează, dar nu sunt în proprietatea sa, nu trebuie să figureze în activ.
Investiţiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, luate cu chirie sau în locaţie de gestiune, se inregistrează în contabilitatea societăţii care le-a efectuat.
La expirarea contractului de concesiune, închiriere sau locatie de gestiune, valoarea investiţiilor efectuate la mijloacele fixe luate cu acest titlu se scade din contabilitatea unităţii patrimoniale care le-a efectuat şi se inregistrează în contabilitatea unităţii patrimoniale căreia i-au fost restituite, cu valoarea lor majorându-se valoarea de intrare a mijloacelor fixe respective, conform contractelor.
Un element de tipul terenurilor şi mijloacelor fixe trebuie recunoscut ca activ atunci când acesta satisface definiţia şi criteriile de recunoastere pentru un activ .
Pentru a se identifica ce constituie un element individual din cadrul terenurilor şi mijloacelor fixe, se cere un raţionament pentru aplicarea criteriilor de definire a circumstanţelor sau a tipurilor specifice de întreprinderi. Poate fi indicat să se grupeze elementele individuale nesemnificative şi apoi să se aplice criteriile respective valorii totale a acestor elemente.
Conform IAS 16 ”Imobilizări corporale”, majoritatea pieselor de schimb şi a echipamentului de service sunt înregistrate, de regulă, ca stocuri şi sunt recunoscute ca cheltuieli, pe masură ce sunt consumate.
Atunci când întreprinderea se asteaptă să folosească piesele de schimb şi echipamentele pe mai multe perioade, acestea se pot încadra în categoria mijloacelor fixe.
De asemenea, sunt considerate mijloace fixe şi acele piese de schimb sau echipamente de service care se folosesc neregulat doar în legatură cu alte mijloace fixe şi care se amortizează pe o perioada ce nu depăşeste durata de viaţă utilă a respectivului mijloc fix.
Dacă părţile componente ale unui activ au durate de viaţă utilă diferite sau aduc beneficii întreprinderii într-un mod diferit, aceastea se contabilizează separat, utilizăndu-se rate şi metode de amortizare diferite.
Terenurile şi mijloacele fixe pot fi achizitionate cu scopul sporirii gradului de siguranţă sau de protecţie a mediului. Achiziţionarea unor astfel de terenuri şi mijloace fixe, chiar dacă nu cresc în mod direct beneficiile viitoare ale unui mijloc fix, poate fi necesară pentru ca întreprinderea să obţină beneficii viitoare din celelalte active ale sale. In aceste situaţii, astfel de achiziţii de mijloace fixe şi terenuri îndeplinesc criteriile de recunoaştere ca active, pentru că permit beneficiilor economice viitoare generate de activele aferente să fie derivate de întreprindere, în plus fată de beneficiul care ar putea deriva dacă ele nu ar fi fost achiziţionate. Aceste active sunt recunoscute numai în măsura în care valoarea contabilă a unui astfel de activ şi activele aferente nu depăşeste valoarea contabilă recuperabilă a acestor active.
1.2 Structuri specifice imobilizărilor corporale- terenuri şi mijloace fixe:definire, caracteristici
Practic, toate întreprinderile, indiferent de mărime sau de sectorul de activitate, utilizează bunuri corporale de natură materială, bunuri care sunt achiziţionate, produse sau primite pe alte căi, în vederea unei exploatări durabile.
Imobilizările corporale sunt individualizate în următoarele structuri:
Terenuri- sunt bunuri imobile care constau din parcela de teren, cu sau făra construcţii ce aparţin unui proprietar.
Terenurile se inregistrează în patrimoniu la costul de achiziţie sau la valoarea aportului în natură.
In profil administrativ-teritorial evidenţa terenurilor se realizează prin intermediul cadastrului general.
Cadastrul general este un sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică prin care se identifică, înregistrează şi reprezintă toate terenurile de pe întreg teritoriul ţării, indiferent de destinaţia lor şi de proprietar.
Parcele de teren, din punct de vedere a cadastrului, este un imobil indiferent dacă are sau nu construcţii.
Datele cu privire la terenuri din cadastrul general privesc nu numai dovedirea proprietaţii ci şi stabilirea obligaţiilor contribuabililor prin sistemul de impozite şi taxe ce decurg din existenţa în patrimoniu a parcelei de teren.
Terenurile pot fi evidenţiate în contabilitate ca: terenuri agricole şi/sau silvice; terenuri făra construcţii; terenuri cu zăcăminte; terenuri cu amenajări; alte terenuri.
De regulă, terenurile nu sunt supuse amortizării, dar sunt supuse amortizării investiţiile efectuate pentru amenajarea terenurilor, lacurilor, bălţilor, iazurilor, şi alte lucrări similare.
Amenajările de terenuri
Amenajările de terenuri, cum ar fi căile de acces, spaţiile de parcare şi împrejmuirile, au o durată de utilizare limitată şi de aceea sunt supuse deprecierii.
Mijloace fixe
Mijloacele fixe sunt bunuri reprezentate de echipamente şi utilaje aflate în sfera productiei, a comercializării şi prerstaţiilor de servicii, care au o durată îndelungată de funcţionare, participă la mai multe cicluri de fabricaţie sau comercializare şi a căror valoare se transmite treptat, sub forma amortizării, asupra cheltuielilor fiecărui exercitiu.
Ele nu se încorporeaza, sub aspect material, în structura produselor, lucrărilor executate, păstrându-şi forma iniţială.
Conform fiscalităţii sunt considerate mijloace fixe obiectul sau complexul de obiecte care se utilizează ca atare şi îndeplinesc cumulativ doua condiţii:
au o valoare contabilă mai mare decât limita stabilită de lege; şi
are o durată normală de utilizare mai mare de un an;
Limita minimală a valorii de intrare a mijloacelor fixe este de 8000000 lei şi se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2001.
Pentru obiectele care sunt folosite în loturi, seturi sau formează un singur corp, la încadrarea lor ca mijloace fixe se are în vedere valoarea intregului corp, lot sau set.
Deciziile privitoare la dezvoltarea, utilizarea şi scoaterea din gestiune a mijloacelor fixe au efect de lungă durată.
Informaţiile complete cu privire la caracteristicile funcţionale, starea tehnică, gradul de uzura, randamentul tehnic şi economic, reprezintă o premiză pentru asigurarea unei decizii eficiente în asigurarea şi reînoirea capitalului fix.
Pentru satisfacerea în bune conditii a acestor cerinţe, la organizarea contabilităţii mijloacelor fixe trebuie avute în vedere urmatoarele obiective:
cunoaşterea valorii mijloacelor fixe cu scopul de a pune la dispoziţia conducerii, în orice moment, date privind: valoarea de intrare a mijloacelor fixe existente, valoarea actuală stabilită la inventariere, valoarea netă reflectată în bilanţ,etc.;
evidenţa permanentă a existenţei şi mişcării mijloacelor fixe în vederea asigurîrii controlului gestionar al lor;
furnizarea datelor necesare calculului exact al amortizării mijloacelor fixe şi a provizioanelor pentru deprecierea reversibilă a acestora şi includerea lor în cheltuielile exerciţiului în vederea determinării rezultatului ;
controlul utilizării rationale şi cu randament înalt a mijloacelor fixe, urmărind determinarea corectă a capacităţii de producţie;
Conform legii nr. 15 din 15 martie 1994, republicată, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, sunt asimilate mijloacelor fixe:
investiţiile efectuate la mijloacele fixe luate cu chirie;
capacităţile puse în funcţiune parţial, care se cuprind la grupa care urmează a se înregistra ca mijloace fixe, la valoarea rezultată prin însumarea cheltuielilor ocazionate de realizarea lor;
investţtiile pentru decopertă în vederea valorificării de substanţe minerale utile, de cărbuni şi alte zăcăminte ce se exploatează la suprafaţă precum şi cele pentru realizarea lucrărilor miniere subterane;
investiţiile efectuate la mijloace fixe pentru îmbunătăţirea parametrilor tehnici iniţiali, în scopul modificării acestora şi care majorează valoarea de intrare a mijlocului fix;
Cheltuielile efectuate la mijloacele fixe în scopul modernizării acestora trebuie să aibă ca efect: îmbunătaţirea performanţelor faţă de parametrii funcţionali iniţiali şi asigurarea obţinerii de venituri suplimentare faţă de cele realizate cu mijloacele fixe iniţiale.
Conform legii 15/1994, republicată, nu sunt considerate mijloace fixe:
motoarele, aparatele şi alte subansambluri ale mijloacelor fixe procurate în scopul înlocuirii componentelor uzate cu ocazia reparaţiilor de orice fel, care nu modifică parametrii tehnici iniţiali ai mijloacelor fixe;
sculele, instrumentele şi dispozitivele speciale ce se folosesc fie la fabricarea anumitor produse în serie, fie la executarea unei anumite comenzi, indiferent de valoarea şi durata lor de funcţionare normală;
construcţiile şi instalaţiile provizorii;
animalele care nu au îndeplinit condiţiile pentru a fi trecute la animale adulte, animalele la îngrasat, păsările şi coloniile de albine;
pădurile;
investiţiile efectuate pentru realizarea lucrărilor miniere din afara parametrilor de exploatare, precum şi cele pentru foraj executate pentru explorări, prospectiuni geologice şi geofizice;
prototipurile, atâta timp cât servesc ca model la executarea producţiei în serie, înclusiv seria zero;
echipamentele de protecţie şi de lucru, îmbracamintea specială, precum şi accesoriile de pat, indiferent de valoarea şi durata lor de utilizare;
Clasificarea şi codificarea mijloacelor fixe
Clasificarea naţionala a mijloacelor fixe dă posibilitatea ordonării şi studierii multitudinii şi diversităţii lor. Ea asigură evidenţierea corectă a tuturor aspectelor tehnico-economice privind existenţa, utilizarea şi deprecierea acestora.
Mijloacele fixe se clasifică după mai multe criterii, fiecare avându-şi raţiunile sale:
Din punct de vedere a domeniului în care se utilizează, se întâlnesc:
mijloace fixe de producţie, care participă, direct sau indirect, la procesul de producţie sau exploatare;
mijloace fixe de comercializare;
mijloace fixe utilizate pentru scopuri sociale;
După apartenenţa lor, mijloacele fixe se împart în:
mijloace fixe proprietate a unităţii patrimoniale, înscrise în inventarul acesteia şi care fac parte din patrimoniul ei, valoarea lor fiind oglindita în bilanţ;şi
mijloace fixe în folosinţă temporară:închiriere, locaţie de gestiune, concesiune, pentru care evidenţa se organizează separat de cele proprii;
După comportare, respectiv performanţa care statuează o anumită funcţiune, pe o anumită durată de funcţionare, indiferent de natura materialului utilizat de producator pentru realizarea mijlocului fix.
In acest sens, începând de la 1 ianuarie 1999 a fost aprobat şi introdus un nou Catalog privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, în conformitate cu legea fiscală 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale.
Catalogul cuprinde urmatoarele informaţii necesare identificării mijloacelor fixe şi stabilirii duratei normale de funcţionare:
Codul de clasificare;
Denumirea grupei, clasei, subclasei şi a familiei mijloacelor fixe amortizabile;
Durata normală medie de funcţionare, în ani;
Diferenţierea mijloacelor fixe în cadrul grupelor pe subgrupe, clase, subclase şi familii se face în funcţie de caracteristicile constructive şi condiţiile de exploatare ale acestora.
Potrivit catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, fiecare mijloc fix primeşte un cod de clasificare, în care fiecare cifră are următoarea semnificaţie;
prima cifră reprezintă grupa;
a doua cifră reprezintă subgrupa;
a treia cifră reprezintă clasa;
a patra cifră reprezintă familia;
La intrarea în patrimoniu, mijloacele fixe trebuie identificate ca obiecte de evidenţă stabilind, cumulativ, etapele de parcurs;
încadrarea în subdiviziunile de clasificare ce decurg din compararea denumirii activelor corporale din catalog cu caracteristicile constructive şi funcţionale ale acestuia şi cu destinaţia în activitatea curentă a unităţii;
codul de clasificare exprimat prin cifre în trepte;
stabilirea duratei normale de funcţionare în ani, care se calculează de la începutul lunii următoare celei de intrare în patrimoniu;
numărul de inventar atribuit din partida corespunzătoare a registrului numerelor de inventar;
Numărul de inventar este un element accesoriu de evidenţă, specific mijloacelor fixe. El permite identificarea pe teren a obiectelor de evidenţă, întrucât se înscrie distinct pe fiecare mijloc fix, inclusiv pe componentele acestuia. Pentru stabilirea numerelor de inventar, unitatea deschide documentul de evidenţă “Registrul numerelor de inventar”, în care se deschid partizi cuprinzând serii de numere pentru fiecare grupă de mijloace fixe. Mărimea numărului de inventar se fixează astfel încât să poată cuprinde toate obiectele de evidenţă din patrimoniu în această serie.
Aceste numere de inventar rămân atribuite chiar dacă mijlocul fix este scos din patrimoniu. La numărul de inventar rămas liber nu se mai înscrie alt mijloc fix. Modificarea numerelor de inventar se face numai după renumerotarea tuturor mijloacelor fixe cu prilejul unei inventarieri generale şi totale.
Contabilitatea sintetică a mijloacelor fixe se ţine pe urmatoarele categorii: construcţii; echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instrumente de lucru); aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare; mijloace de transport; animale şi plantatii; mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale.
Construcţii
Fac parte din această grupă şi constituie obiect de evidenţă, fiecare construcţie delimitată spaţial şi caracterizată printr-o anumită destinaţie funcţională.
In cazul unei construcţii cu mai multe destinaţii funcţionale, care nu pot fi delimitate între ele, întreaga construcţie se considera un obiect de evidenţa şi se încadrează în grupa clîdirilor corespunzatoare destinaţiei funcţionale cu ponderea cea mai mare.
In componenţa construcţiei (de tipul clădirilor), în afara elementelor sale principale de construcţie (fundaţie,pereţi, planşe, acoperiş), intră şi toate celelalte elemente care alcătuiesc un tot unic împreună cu clădirea propriu-zisă şi care concură la realizarea funcţiei pentru care a fost construită, şi anume:
scări, terase, şi alte elemente de construcţie propriu-zise;
instalaţii interioare electrice de iluminat;
instalaţii interioare sanitare (apa şi canalizare);
instalaţii interioare de încălzire inclusiv centrala termică, dacă este situată în interiorul clădirii şi satisface numai nevoile funcţionale ale acesteia, fără a deservi şi procesul tehnologic sau alte clădiri;
instalaţii interioare de gaze (exclusiv cele tehnologice);
instalaţii interioare de ventilaţie şi condiţionare a aerului, cu toate instalaţiile ce deservesc aceste instalaţii, la clădirile de locuit, social-culturale şi administrative (la celelalte clădiri se consideră instalaţii tehnologice);
instalaţii interioare de curenţi slabi (telefon, radio, semnalizări) care nu sunt determinate de procesul tehnologic;
ascensoare destinate transportului de persoane;
Observaţii generale referitoare la clădiri:
echipamentul tehnic al centralelor telefonice, inclusiv aparatajul, nu intră în componenţa construcţiei, chiar dacă sunt situate în interiorul acesteia;
instalaţiile sanitare, de încalzire şi gaze se includ în componenţa clădirii incepând de la branşament (căminul de racord);
instalaţiile electrice, de telefoane, semnalizare, radio, TV şi altele se includ în componenţa clădirii incepând de la cofret sau de la tablourile terminale ale cablurilor;
branşamentele, racordurile, căminele de racord, cofreturile, coloanele de cofret până la contoare, tablourile terminale şi contoarele aparţinând furnizorilor de apa, gaze şi energie nu fac parte din cladire şi constituie obiective de evidenţă distincte;
fundaţiile şi eşafodajele de susţinere care servesc la amplasarea diferitelor maşini şi utilaje şi care sunt situate în interiorul clădirii nu intră în componenţa acesteia ci a maşinilor respective, cu excepţia fundaţiilor care constituie parte integranta a clădirii propriu-zise ca pardoseli sau planşee;
Construcţiile speciale sunt acele obiecte de construcţii care nu îndeplinesc caracteristicile de clădiri şi care au drept scop crearea condiţiilor pentru desfăşurarea proceselor de producţie, comerţ sau servicii ori pentru activitatea instituţiilor.
În categoria construcţii speciale se includ:
piste şi platforme exterioare, sonde, platforme de foraj marin, terenuri de extracţie minieră, centrale hidroelectrice, centrale nucleare, căi de rulare, rampe de încărcare-descărcare, puţuri, coşuri de fum, turnuri de răcire, etc.;
căi ferate, linii de tramvai, alei, drumuri, autostrăzi cu accesorii (trotoare, borne, parcaje, parapeţi, marcaje, semne de circulaţie), piste de aeroporturi, cheiuri şi estacade pentru acostarea navelor, docuri uscate, canale pentru navigaţie, funiculare, poduri, viaducte, apeducte;
depozite, silozuri, gheţării;
reţele de alimentare sau iluminat;
conducte pentru canalizare, castele de apă, staţii de pompare a apei, etc.;
conducte de termoficare, conducte şi branşamente pentru gaze, conducte tehnologice din construcţii;
baze de tratement, centrale şi puncte termice, panouri de afisaj şi reclamă;
ecluze, ascensoare, sere, solarii, padocuri(agricole);
baraje, diguri;
tuneluri, cabine;
Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instrumente de lucru)
Prin echipamente tehnologice se înteleg acele mijloace de munca care acţionează direct asupra obiectelor muncii şi le modifică însuşirile materiale.
In grupa “Echipamente tehnologice”, obiect de evidenţă se consideră orice maşină, aparat, agregat şi instalaţie cu toate dispozitivele, accesoriile, motoarele, aparatele de control şi măsurare, împrejmuirea individuală şi fundaţia (dacă au fundaţie proprie).
Pentru instalaţiile complexe, obiect de evidenţa il constituie fiecare agregat sau utilaj de pe ultima treapta a clasificarii.
Aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare
Prin aparate şi instalţtii de măsură, control şi reglare se înţeleg acele aparate şi instalaţii care în mod independent se folosesc pentru operaţiuni de măsurare, încercări tehnologice, reglare şi comandă automată, analize, probe de laborator.
Din această grupă fac parte:
aparate şi instalaţii pentru măsurarea mărimilor geometrice, mecanice şi acustice;
aparate şi instalaţii pentru măsurarea timpului, frecvenţei şi mărimilor cinematice;
aparate şi instalaţii pentru măsurarea mărimilor termice şi fotometrice;
aparate şi instalaţii pentru măsurarea mărimilor analitice de material, de structură şi de compoziţie;
utilaje şi accesorii de laborator;
instalaţii pentru comanda şi reglarea automată a proceselor tehnologice pentru semnalizare şi telemăsurare;
calculatoare electronice şi echipamente periferice;
In grupa “Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare” se consideră obiect de evidenţă distinct fiecare aparat pentru măsurarea tuturor felurilor de maşini, pentru încercari tehnologice şi controlul produselor, fiecare aparat sau instalaţie de comanda a unor procese tehnologice şi de lucru, fiecare instalaţie sau utilaj de laborator dacă nu constituie parte componentă a unui utilaj.
Mijloace de transport
Prin mijloace de transport se înteleg acele mijloace de muncă, care prin mişcarea lor îndeplinesc funcţia de deplasare în spaţiu a bunurilor şi a persoanelor.
Din cadrul grupei “Mijloace de transport” fac parte:
mijloace de transport feroviar;
mijloace de transport auto;
mijloace de transport naval;
mijloace de transport aerian;
mijloace pentru transportul urban de călători;
utilaje şi instalaţii de transport şi ridicat, mecanisme de ridicat;
mijloace de transport cu tracţiune animală;
mijloace de transport prin conducte;
In grupa “Mijloace de transport” se consideră obiect de evidenţă distinct fiecare mijloc de transport feroviar, rutier, pe apa sau aerian, în totalitatea lui, aşa cum este prevăzut pe ultima treapta a clasificării mijlocului fix.
In componenţa unui mijloc de transport se cuprind toate aparatele, dispozitivele, instalaţiile care fac parte integrantă din aceasta şi care concură la realizarea funcţiunilor sale.
Animale si plantaţii
Fac parte din subgrupa animale, ca mijloace fixe, animalele de muncă şi de reproducere:
cai de reproducere şi de muncă;
boi şi bivoli de muncă;
vaci de lapte şi tauri pentru reproducere;
oi pentru reproducere;
măgari şi catâri;
Nu se includ în grupa mijloacelor fixe, animalele tinere şi la îngrăşat, păsările şi coloniile de albine.
Obiect de evidenţă se consideră orice animal.
Se considera că fac parte din subgrupa plantaţii: plantaţiile de pomi fructiferi; plantaţiile de viţă de vie; plantaţiile de hamei; rachităriile, etc.
Obiect de evidenţă în subgrupa plantaţii se consideră fiecare plantaţie, pe specii ci nu fiecare pom.
Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale
Din aceasta grupă fac parte: unelte; dispozitive şi instrumente; calculatoare; mobilier; aparatură birotică ( maşini de scris, aparate de copiat); inventar gospodaresc (perdele, draperii, covoare).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu