Gestiune bancara

Riscul de rată a dobânzii în activitatea bancară

Fluctuaţiile ratelor de dobanda nu sunt un fenomen recent, ele manifestându-se cu forţă în domeniul monetar de la începutul anilor 70, şi intensificându-se după anii 80. Aprecierea riscului de rată a dobânzii, ca şi acoperirea sa au rămas mult timp pe un plan secundar în cadrul instituţiilor bancare. Odată cu dezvoltarea volumului creditelor la rată de dobândă variabilă şi a instrumentelor extrabilanţiere, instabilitatea ratelor de dobândă a început să impună preocupări pentru metode de analiză şi de acoperire pentru acest risc.

            Riscul de rată a dobânzii se defineşte prin efectele variaţiilor ratelor de dobândă asupra situaţiei patrimoniale, a rezultatelor şi echilibrului activităţii bancare.

           

1. Identificarea riscului de rată a dobânzii la nivel de bilanţ

            Document contabil prin excelenţă, bilanţul este elaborat într-o optică patrimonială care permite evaluarea averii. Acesta se rezumă la ecuaţia fundamentală a contabilităţii:

Activ – Datorii = Situaţia netă

            Din punct de vedere financiar, abordarea patrimonială face să apară riscul de rată a  dobânzii asupra averii. Pornind de la bilanţul financiar ce evaluează patrimoniul întreprinderii, abordarea actuarială permite identificarea acestui risc. Pentru a surprinde manifestarea riscului de dobândă la nivelul bilanţului este necesară o abordarea patrimonială şi o alta la nivelul fiecărui post de activ şi de pasiv.

            1.1. Abordarea patrimonială

            Elaborarea bilanţului contabil răspunde unei abordări esenţial patrimoniale, care permite evaluarea situaţiei nete a băncii. Însă, din punct de vedere financiar, acest bilanţ trebuie ajustat, astfel încât informaţiile să fie cât mai bine ancorate în realitate.

            a. Bilanţul financiar

            Ajustarea bilanţului contabil pentru a obţine bilanţul financiar constă în principal în:

q       la nivelul activului - este vorba despre corectarea totalului activului cu acele non- valori, precum cheltuielile cu imbilizările care reprezintă un activ fictiv, şi a căror luare în considerare supraevaluează bogăţia reală a băncii. Însă,anumite contracte extrabilanţiere trebuie luate în considerare;

q       la nivelul pasivului – mărimea datoriilor contabile trebuie corectată cu eventualele obligaţii extrabilanţiere şi majorate cu acea parte din rezultat distribuită acţionarilor sub formă de dividende, dacă acestea nu au fost încă repartizate. Se pune, de asemenea problema reconsiderării provizioanelor în sensul că: au ele in caracter pe termen scurt sau pe termen lung? . Trebuie înglobate în datorii sau în capitalurile proprii?

      Odată cu realizarea acestor ajustări, se obţine bilanţul financiar, situaţia netă fiind de această dată diferenţa dintre activul net corectat şi datoriile corectate. Însă această evaluare nu este satisfăcătoare, deoarece nu ia în considerare scadenţele diferite ale creanţelor şi datoriilor.

      b. Evaluarea actuarială a bilanţului

      Această abordare este una de flux şi nu de stoc, la nivelul fluxurilor monetare, care ia în considerare valorile actuale (reale) ale creanţelor şi datorilor băncii în funcţie de rata de actualizare.