Voinţa – funcţia psihică ce mijloceşte actualizarea şi realizarea intenţiilor, prin organizarea acţiunilor şi structurarea deciziilor, fiind strâns legată de motivaţie (ansamblul impulsurilor interne, cu nivel energetic şi tensional specific, modelat socio-cultural, cu rol declanşator al acţiunii).
Conştiinţa – viaţa psihică la un moment dat, modelarea experienţelor prezente se realizează în raport cu existenţa anterioară, proiecţiile în viitor, sistemul axiologic, identitatea unică a subiectului. Se disting două planuri: câmpul conştiinţei care integrează subiectul în lume, permiţând adaptarea şi raportarea la ceilalţi, şi conştiinţa de sine ca sentiment al propriei identităţi.
Tulburările câmpului de conştiinţă
Se disting următorii parametrii de clasificare:
· Dezinteresul faţă de lumea exterioară (subiectul înţelege greu ce se petrece în jurul său, atenţia fluctuează, acţionează fără să se raporteze la situaţia reală)
· Dezorientarea (ca o consecinţă a dezinteresului)
· Incoerenţa (conduita pacientului devine neinteligibilă)
· Dificultăţi în gândire şi amnezie consecutivă stării confuzionale
· Tulburări mnezice – afectează capacitatea de fixare şi conservare.
1. Tulburările clarităţii şi capacităţii de integrare a câmpului de conştiinţă (tulburări cantitative, tulburări ale vigilităţii) – nu sunt productive, dar se însoţesc, o dată cu creşterea în intensitate, de tulburări vegetative.
a. Obtuzia – bradipsihie cu hipoprosexie spontană, procesele gândirii pierd din supleţe, parafazii, lentoare în înţelegera întrebărilor şi formularea răspunsurilor.
b. Hebetudinea – desprindere de realitate, subiectul o percepe ca fragmentată, se însoţeşte de perplexitate şi indiferenţă.
c. Torpoarea – bradikinezie (încetinirea mişcărilor), hipobulie, scăderea afectivităţii, uşoară dezorientare cu stări de somnolenţă.
d. Obnubilarea – hipoprosexie severă, dificultăţi mnezice mixte, creşterea pragurilor senzoriale, dificultăţi de înţelegere şi sinteză. Răspunsurile pot fi mai precise dacă stimulii cresc în intensitate.
e. Stuporul – inhibiţie psiho-motorie de intensitate severă (mutism, akinezie, negativism alimentar). Pacientul reacţionează doar la stimuli foarte puternici, nu înţelege contextul în care se află sau întrebările care I se adresează. Mimica sa este inexpresivă sau exprimă anxietate, atitudinea este inertă, dar opune rezistenţă la mişcările provocate.
f. Soporul – stare de somnolenţă patologică, contactul cu mediul este dificil, întrerupt de perioade de somn.
g. Suspendarea completă a conştiinţei – suspendare a funcţiilor relaţionale, cu păstrarea funcţiilor vegetative care sunt alterate în diverse grade, spre deosebire de somn. Apare în criza epileptică, lipotimie, sincopă, comă.
2. Tulburările structurii câmpului de conştiinţă (tulburări calitative)
a. Îngustarea câmpului de conştiinţă – focalizarea asupra unei idei, amintiri, acţiuni etc., de care subiectul nu se poat detaşa. Conştiinţa nu poate cuprinde întreaga experienţă prezentă, în afară de cea cu răsunet afectiv (psihotraumatizantă). Prin caracterul său de neadecvare la situaţia obiectivă, duce la deformarea relaţiei cu realitatea.
b. Starea crepusculară – modificare a clarităţii câmpului de conştiinţă în diverse grade, cu îngustarea acestuia, cu menţinerea unei activităţi automate, dar neobişnuite şi fără legătură cu preocupările anterioare ale subiectului faţă de care acesta va prezenta amnezie totală, parţială sau lacunară, în funcţie de modificarea vigilităţii. Debutează şi se sfârşeşte brusc. Subiectul trăieşte o stare de derealizare, pe fondul căreia se pot grefa deliruri şi halucinaţii, precum şi modificări ale afectivităţii (exaltare, anxietate, disforie). Comportamentul pacientului se poate modifica considerabil (agitaţie, fugă, agresivitate, potenţial homicidar). Apare în epilepsia de lob temporal, beţia patologică, stări reactive. Tulburarea disociativă isterică – pierdere parţială sau completă a integrării situaţiei prezente între amintiri, afectând conştientizarea identităţii, a senzaţiilor şi controlul mişcarilor în diverse grade (variind de la o oră/zi la alta). Starea crepusculară isterică – experienţă semiconştientă de depersonalizare şi stranietate, centrată pe o idee fixă (un eveniment marcant, o psihotraumă pe care subiectul nu şi-l aminteşte în starea de veghe, deoarece memoria îl reprimă). Sindromul Ganser, pseudodemenţa isterică, psihoza isterică – pe fondul unei stări crepusculare pacientul nu recunoaşte realitatea, dă răspunsuri alăturea, absurde, în timp ce înţelegerea întrebărilor se păstrează.
c. Starea confuzională – Tulburare globală a funcţionării cerebrale (encefalopatie), cu slăbire şi disociaţie intelectuală, poate fi însoţită de delir, agitaţie sau inerţie motorie, cu caracter tranzitoriu. Debutul este brutal sau lent, caracteristică fiind ruptura comportamentului actual de comportamentul anterior al bolnavului. Procesele gândirii pierd în intensitate, activitatea perceptivă este deficitară, atenţia nu poate fi fixată, orientată, menţinută, memoria este global tulburată. Diminuarea proceselor de analiză şi sinteză duce la dezorientare spaţio-temporală şi allopsihică, cu păstrarea identităţii personale. După episodul confuzional, se produce o lacună importantă şi durabilă în memoria subiectului. Anxietatea poate creşte în scurtele perioade de luciditate. Mimica este perplexă, absentă, iar limbajul este ezitant, incoerent. Gesturile sunt stângace, iar scrierea este perturbată. Comportamentul poate fi caracterizat prin lentoare, chiar stupor, sau agitaţie haotică, cu oscilaţii bruşte între aceste extreme. Apare în: afecţiuni intracraniene, stări febrile, alcoolism, toxicomanii, intoxicaţii medicamentoase, profesionale şi alimentare, afecţiuni endocrine, stări de şoc, boli sanguine, psihoze post-partum, schizofrenie, manie, depresie, demenţe.
c1.Onirismul – stare de vis patologic, ocazional inserat în starea confuzională, un vis în acţiune care invadează realitatea pacientului, modificând comportamentul acestuia. Apar halucinaţii vizuale, haotice, auditive, cenestezice, tactile, cel mai adesea neplăcute. Pacientul trăieşte aceste halucinaţii cu anxietate, încercând să scape de ele prin agitaţie, fugă. În funcţie de prezenţa sau absenţa acestui fenomen patologic, se disting: starea confuzională simplă (perplexitate, pasivitate, bradipsihie, mai apropiată de obtuzie) şi starea confuzo-onirică/delirium (agitaţie, fenomene psihotice productive – delir, halucinaţii).
c2. Oneiroidia – amestec de realitate şi vis, la care pacientul doar participă. Înlănţuirea halucinaţiilor şi interpretarea realităţii prin vis au o anumită coerenţă şi sunt mai sistematizate. După episod pot apărea dismnezii, dar niciodată amnezie completă.
c3. Starea amentivă – stare confuzională de maximă intensitate, în prim plan este incoerenţa, pacientul este dezorientat, agitat, limbajul este incoerent, cu caracter paroxistic. Pot apărea stări catatonice sau stuporoase.
c4. Delirul acut – sindrom confuzional foarte grav, poate fi de mai multe forme: oniric (halucinaţii vizuale şi auditive, scene terifiante, anxietate puternică); confuzie (variabilă, conştiinţa se poate modifica de la un moment la altul); stări de agitaţie (cu agresivitate, excitabilitate psihică, tentative de suicid sau homicid, insomnii totale); sitiofobia (intensă şi totală, agravează deshidratarea şi epuizarea organică, poate dura mai multe zile).
În toate aceste tulburări este prezentă deshidratarea masivă, ochii sunt afundaţi în orbite, limba uscată, există tulburări de control sfincterian, tulburări vegetative grave, febra fiind întotdeauna prezentă.
Tulburările conştiinţei de sine
1. Tulburările conştiinţei propriului corp (somatognozia)
a. Tulburări de schemă corporală neurologice (sindromul Gerstmann – agnozie digitală, agrafie, acalculie, dezorientare spaţială; sindromul Babinski – hemisomatoagnozie, cu lipsa conştientizării tulburării/anosognozie)
b. Tulburări de schemă corporală psihice
b1. Cenestopatiile – apariţia unor senzaţii corporale neplăcute, în absenţa unor leziuni organice. Apar în nevroze, schizofrenii, depresii.
b2. Sindromul hipocondriac – idei de intensitate variabilă (până la idei delirante) legate de starea de sănătate a pacientului, pe care acesta o consideră mult mai precară decât în realitate sau ameninţată vital. Se însoţesc de anxietate marcantă şi cenestopatii. Apare în tablouri psihopatologice diferite: asteno-hipocondriac (astenie, debutul schizofreniei, neurastenie), obsesiv-hipocondriac (reacţii obsesiv-fobice, personalităţi psihastenice), paranoiac-hipocondriac (tulburări de personalitate paranoide, paranoia).
b3. Sindromul Cottard – delir de negaţie corporală (a organelor), delir de enormitate, delir de imortalitate. Apare în depresiile de involuţie, melancolie.
b4. Desomatizarea – alterarea sentimentului de corporalitate, impresia de a avea corpul deformat, straniu, ireal, cu limite imprecise, devitalizat, această trăire fiind însoţită de anxietate.
· Dismorfofobia – formă “localizată” a depersonalizării somatice, subiectul are sentimente negative (neplăcere până la dezgust) faţă de anumite părţi corporale, exagerându-le sau modificându-le aspectul real. Apare uneori în normalitate (în perioada adolescenţei) şi în patologie (nevroza obsesiv-fobică, personalitatea psihastenică, debutul schizofreniei).
· Heautoscopia – perceperea deformată a imaginii propriului corp ca o imagine în oglindă, imagine dedublată care poate fi totală sau localizată (segment corporal sau organ intern), pacientul având convingerea că imaginea îi este proprie. Apare în modificări cantitative ale conştiinţei, stări de epuizare (cu caracter de halucinoză hipnagogică), psihastenie, epilepsie de lob temporal, schizofrenie.
2. Tulburările conştiinţei realităţii obiectuale
Derealizarea – sentiment de stranietate a lumii exterioare, în absenţa tulburărilor perceptive. Subiectul pierde senzaţia de familiaritate cu obiectele lumii înconjurătoare, raporturile spaţiale dintre obiecte fiind alterate. Se poate însoţi de tulburări ale percepţiei timpului (sentimentul de a nu trăi “în ritmul lumii”), de fenomene de tip “déjà vu” sau false recunoaşteri. În formă gravă se manifestă ca o fugă din realitate, izolare, detaşare.
3. Tulburările conştiinţei propriei persoane
a. Personalitatea multiplă (multiple identity disorder – MID) – tulburare a conştiinţei de sine, de model disociativ-isteric, în care câmpul de conştiinţă se îngustează, prin alterarea bruscă a imaginii de sine, rezultatul fiind o aparentă independenţă în funcţionarea proceselor psihice. Trăsătura esenţială este coexistenţa mai multor personalităţi la un singur individ, cu evidenţierea clară a uneia dintre ele la un anumit moment dat. Personalităţile se succed în prim planul conştiinţei, par să nu conştientizeze existenţa celorlalte personalităţi şi pot fi în contrast cu personalitatea premorbidă a subiectului. Modificarea esenţială este disocierea (aflată la baza oricărei manifestări isterice), atingând profunzimea maximă. Tranziţia de la o personalitate la alta este bruscă, însoţită în general de amnezie faţă de personalitatea secundară.
b. Depersonalizarea – tulburare a sentimentului identităţii personale, cu disoluţia existenţei şi percepţiei lumii ca loc de desfăşurare a vieţii personale. Apare în normalitate (surmenaj, stări hipnagogice şi hipnopompice) şi în psihopatologie (reacţii afective, neurastenie, stări depresive, bufeuri delirante, nevroza obsesiv-fobică, personalitatea psihastenă, debutul psihotic). Are următoarele caracteristici:
· modificarea sentimentului propriului Eu este trăită ca nesiguranţă anxiogenă faţă de propria persoană, ca şi cum aceasta ar fi în pericol iminent de dispariţie. Apar sentimentul de vid interior, neliniştea, nesiguranţa în acţiune, hipobulia, inautenticitatea trăirilor, devalorizarea personalităţii, aplatizarea afectivă, impresia de a fi spectatorul propriei existenţe.
· Alterarea sentimentului de corporalitate (desomatizarea)
· Derealizarea
· Desprinderea de realitatea obiectuală în vederea introspecţiei, cu scopul regăsirii personale, putând ajunge până la heautoscopie.
c. Sindromul de automatism mintal Kandinski-Clerambault (sindromul de transparenţă-influenţă) – halucinaţii psihosenzoriale şi psihice asociate cu fenomene psihice caracterizate prin exogenitate (subiectul are impresia că îi sunt impuse din afară) şi incoercibilitate (scapă controlului voluntar). Este reprezentat de triplul ecou (al gândirii, lecturii, acţiunilor), triplul automatism (motor, ideativ, ideo-verbal) şi numeroase halucinaţii psihice fără temă precisă (anideice). Producţia vieţii psihice este spontană, mecanică, involuntară, subiectul având impresia că îi este impusă din exterior, pierzându-şi astfel intimitatea (transparenţă psihică), simţindu-se dirijat din exterior (prin fenomene xenopatice). Apare ca sindrom central în schizofrenie, parafrenie, unele sindroame organice (alcoolism, epilepsie, stări involutive). Are următoarele caracteristici:
· Senzaţii parazite (halucinaţii psihosenzoriale vizuale, tactile, gustative, cenestezice)
· Triplul automatism: motor (gesturi şi acte impuse), ideativ (gânduri şi idei impuse) şi ideo-verbal (cuvinte, formulări impuse), cu alterări ale limbajului, mentism
· Dedublarea mecanică a gândirii (triplul ecou), cu enunţarea gândurilor, intenţiilor, comentariul acţiunilor
· Micul automatism mintal – anticiparea gândurilor, depănarea de amintiri, preocupări abstracte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu