CONCEPTUL DE TREZORERIE

TREZORERIA reprezintã activitatea în cadrul cãreia sunt cuprinse tranzacţiile şi evenimentele prin care se gestioneazã instrumentele financiare pe termen scurt (titlurile de plasament, respectiv investiţiile financiare pe termen scurt), valorile de încasat, disponibilitãţile bãneşti aflate în conturi la societãţile bancare, disponibilitãţile bãneşti aflate în caseria societãţilor comerciale, creditele bancare pe termen scurt, disponibilitãţile bãneşti separate sub forma de acreditive la societãţile bancare şi alte valori de trezorerie.

Prin trezorerie se înţelege ansamblul operaţiilor bãneşti şi financiare pe care le efectueazã un agent economic în scopul asigurãrii mijloacelor bãneşti necesare desfãşurãrii normale a activitãţii sale.

În sens larg, noţiunea de trezorerie cuprinde toate mijloacele de care o unitate dispune pentru a putea face faţã plãţilor, cum sunt: disponibilitãţile din caserie şi din bãnci, valorile mobiliare de plasament, efectele comerciale scontate, creditele pe termen scurt.

În sens restrâns, noţiunea de trezorerie cuprinde doar disponibilitãţile bãneşti ale unitaţii economice aflate în caseria unitãţii şi la bãnci, fie în lei, fie în valutã.

Ţinerea sub control a mijloacelor bãneşti şi de platã, a relaţiilor financiar-bancare şi de circulaţie a capitalului, este una din cele mai vechi şi mai viabile secţiuni ale contabilitãţii. În acest sector se întâlnesc finanţele — ca teorie şi practicã econo­micã — cu conceptele clasice ale ştiinţei contabile.

„Realizarea, simbiozei corespunzãtoare, care sã permitã derularea fluxurilor şi a multiplelor implicaţii financiare dintre partenerii de afaceri, concomitent cu evidenţa şi controlul lor operativ, este un obiectiv de primã mãrime al contabilitãţii trezoreriei — ca secţiune motor a contabilitãţii manageriale.” [1]

Deşi, uneori contabilitatea operaţiilor de trezorerie mai este consideratã ca rutinierã, prin repetabilitatea de zi cu zi a fenomenelor sale, noua ordine financiarã, specificã economiei de piaţã, şi mai ales circulaţia capitalului financiar implicã aspecte noi, cu numeroase repercursiuni. Din acest motiv, ea rãmâne în continuare sub atenţia permanentã a teoriei şi practicii economice pentru cã, prudenţa şi spiritul de economicitate manifestate constant în mânuirea finanþelor regiilor autonome şi societãţilor comerciale sunt premise sigure de care depinde eficienţa activitãţii de ansamblu acestora.

„Deşi conceptul de trezorerie este considerat un element determinant în gestiunea firmei, nu existã un consens în ce priveşte definirea şi elementele constitutive ale trezoreriei întreprinderii.”[2]

Într-o accepţie globalã, trezoreria a cãpãtat în timp noi expresii:

(1) cea mai restrânsã pune semnul egalitãţii între trezorerie şi disponibilitãţi (disponibilitãţile la bancã în lei şi în devize, carnete de cecuri cu limitã de sumã, disponibilitãţile în numerar în lei şi în devize, disponibilitãţile sub formã de acreditive în lei şi în devize);

(2) o alta mai extinsã include alãturi de disponibilitãţi titlurile de plasament susceptibile de a se transforma în disponibilităţi;

(3) o a treia, acreditatã de Planul Contabil General Francez, se apropie de noţiunea de trezorerie netã (definitã ca diferenţã între fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment şi mãsuratã ca diferenţã între disponibilitãţi şi creditele de trezorerie) dar calculul acestuia presupune numai diferenţã între disponibilitãţi, pe de o parte şi suma dintre creditele bancare pe termen scurt (în Franţa, noţiunea mai largã de concursuri bancare) şi soldurile creditoare ale conturilor curente, pe de altã parte;

(4) o a patra acreditatã de O.E.C. (Franţa), care extinde conţinutul de trezorerie netã, adãugând disponibilitãţilor titlurile de plasament iar ansamblului „credite pe termen scurt + solduri creditoare ale conturilor curente” efecte comerciale scontate dar neajunse la scadenţã, precum şi creanţele cedate (incluse în categoria angajamentelor în afara bilanţului).

Această expresie care corespunde accepţiunii globale definite mai sus este operaţională în contextul întocmirii tabloului de finanţare.

(5) pentru omul de afaceri însă (gestionarul afacerilor), trezoreria poate fi înţeleasă ca totalitatea mijloacelor financiare de care dispune o întreprindere pentru a face faţă plăţilor: disponibilităţi, conturile bancare, numerar în casierie, cecuri de încasat, efecte comerciale de primit neajunse la scadenţă, titluri de plasament etc.

În cazul insuficienţei acestor mijloace financiare există posibilitatea obţinerii imediate a unui credit, sub forma: credit bancar pe termen scurt, acceptarea unui efect comercial (credit comercial), scontarea unei cambii neajunse la scadenţă etc.

Conceptul de trezorerie poate fi limitat numai la disponibilităţile în monede străine (deţinute în conturile din ţara de origine sau în străinătate) şi la fluxurile financiare între întreprinderea românească şi întreprinderi partenere din alte ţări.

Se va vorbi atunci de o trezorerie internaţională sau de o trezorerie în devize.

Importanţa trezoreriei a crescut în ultima perioadă datorită modificărilor intervenite în viaţa economică, cum ar fi:

▪evoluţia rapidă şi contradictorie a ratei dobânzii şi cursului de schimb valutar;

▪înzestrarea unităţilor economice cu tehnică modernă de calcul.

Contabilitatea trezoreriei trebuie organizată şi condusă în aşa fel încât să asigure înfăptuirea următoarelor obiective:

(reflectarea, urmărirea şi controlul existenţei şi gestionării corecte a elementelor de trezorerie;

(respectarea disciplinei financiare privind operaţiile de încasări şi plăţi fără numerar prin conturile deschise la bănci;

(urmărirea modificărilor ce intervin în componenţa şi volumul elementelor de trezorerie;

(asigurarea promptă şi corectă a tuturor informaţiilor privind elementele de trezorerie necesare factorilor de decizie din unităţile economice.