Astăzi, în plină revoluţie informaţională, unica resursă inepuizabilă, informatia a devenit un veritabil factor de putere, un bun social care influenţează în mod nemijlocit starea de prosperitate a unui popor. O parte însemnată a informaţiilor vehiculate în mediul economic au la bază informaţia contabilă sau derivate ale acesteia.
Apărută din necesitatea gestionării patrimoniului, în scopul conservării şi dezvoltării acestuia, contabilitatea se organizează şi se conduce în oricare unitate patrimonială. Adesea considerată un simplu mecanism de tratare a informaţiei, bazat pe aplicarea principiului partidei duble, contabilitatea este înainte de toate o tehnică de reflectare, de modelare a întreprinderii, destinată să informeze partenerii acesteia asupra funcţionării sale.
Contabilitatea a devenit astfel un domeniu consacrat al ştiinţelor economice care oferă un sistem de informaţii corelat şi verificat aducând o mare contribuţie în economie, nelăsând loc subiectivismului şi promovând rigurozitatea în reflectarea fenomenelor economico-financiare.
Informaţiile pe care ea le produce contribuie în consecinţă într-un anumit mod la reglarea socială. Contabilitatea aduce un aport semnificativ în economie, ea fiind considerată nu numai un simplu sistem de informaţii ci şi un instrument de modelare şi o practică socială de reglare.
Obiectul contabilităţii este reprezentat de ansamblul mişcărilor de valori exprimabile în bani, dintr-un perimetru de mică sau mare întindere precum şi raporturile economico-juridice în care unitatea patrimonială este parte şi generează decontări băneşti; calculele contabilităţii reflectă deodată mişcarea şi transformarea mijloacelor precum şi resursele în ordinea lor de formare şi după destinaţia lor în procesul de reproducţie. Un rol deosebit de important în jocul social al contabilităţii îl au utilizatorii informaţiei contabile, în funcţie de tipul acestora putându-se constata stadiul (nivelul) în care se află progresul contabilităţii într-o ţară sau alta.
„În condiţiile economiei româneşti tranziţia la economia de piaţă, înfiinţarea regiilor autonome şi a societăţilor comerciale (pe acţiuni sau cu răspundere limitată) sporesc considerabil gradul de complexitate a proceselor şi fenomenelor economice.”[1] Funcţionarea acestor structuri organizatorice este de neconceput fără activitatea unui sistem informaţional economic modern, operativ şi eficient în toate manifestările sale. De modul în care este condusă contabilitatea depinde în bună măsură gospodărirea patrimoniului întreprinderii, respectarea disciplinei financiare, luarea deciziilor, aplicarea gestiunii economice.
Privită prin prisma scopului său, contabilitatea ca activitate practică reprezintă una din funcţiunile întreprinderii, respectiv funcţiunea contabilă sau funcţiunea de securitate contabilă aşa cum a numit-o H. Fayol, cel care pentru prima dată la începutul acestui secol a propus gruparea pe funcţiuni a activităţilor complexe şi multiple care se desfăşoară într-o unitate economică.
Contabilitatea este o ştiinţă deoarece dispune de principii şi legi proprii care guvernează grupul de fapte şi fenomene investigate. Ştiinţa reprezintă rezultatul căutărilor de a explica natura, fenomenele ei, dobândind noi cunoştinţe prin studiu la obiect şi experiment. Ea este evident şi o istorie cuprinsă între primele registre de conturi descoperite în antichitate şi modelele contabile de mare supleţe constituite în zilele noastre.
„Contabilitatea presupune studierea pe bază de documente a originii şi stadiilor de dezvoltare a acesteia, de la primele însemnări contabile până la contabilitatea actuală. Astfel, studiind trecutul ei se constată că în toate orânduielile sociale s-a simţit nevoia folosirii contabilităţii pentru a evidenţia, sistematiza, controla, analiza şi interpreta fenomene legate de viaţa economică a societăţii omeneşti, devenind indispensabilă pentru întreprindere.”[2]
Perioada secolelor XI – XV este caracterizată printr-o dezvoltare continuă a forţelor de producţie. Italia este ţara unde producţia capitalistă s-a dezvoltat mai repede decât în alte ţări, industria acelor timpuri aflându-se în plină ascensiune. Relaţiile marfă-bani au evoluat vertiginos şi au antrenat în acest proces şi masele ţărăneşti.
„Se dezvoltă puternic comerţul, negustoria, meşteşugurile şi odată cu acestea şi oraşele considerate drept centre economice – politice. În aceste împrejurări se simţea necesitatea unui studiu de economie concretă, a unui tratat care să cuprindă reguli de conduită economică, inspirate din practica vremii.”[1]
Un moment esenţial în istoria contabilităţii este apariţia în anul 1494 a primei opere împrimate care tratează contabilitatea, lucrarea savantului italian Luca Paciolo: „Summa di arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita” (Tratat de aritmetică, geometrie a proporţiilor şi proporţionalităţii). Tratatul este o mică enciclopedie de cunoştinţe matematice ale epocii. Structurată în două părţi, aritmetica şi geometria, lucrarea lui Paciolo va marca de fapt momentul de consacrare oficială a ştiinţei contabilităţii. În al XI-lea capitol al lucrării, Paciolo procedează la cea dintâi descriere teoretică a contabilităţii în partidă dublă.
Prin aşezarea în centrul sistemului de calcul a contului Capital, Paciolo formulează prima egalitate contabilă, între conturile Casa şi Capital din care, prin extensie se reduce la relaţia de echilibru: Avere = Capital (a = c). Autorul descrie în amănunt cele trei părţi esenţiale ale sistemului de calcul digrafic: memorialul (memoriale), jurnalul (giornale) şi cartea mare (gran libero). Se poate observa folosirea termenilor bilancio ce desemnează balanţa de verificare şi pro e dano (profit şi pierdere).
Se poate afirma că odată cu apariţia lucrării lui Paciolo se deschide un nou curent de gândire economic privind organizarea activităţii economice unde a încolţit rodul stăruinţelor care au încercat să facă lumină în labirintul acestei ştiinţe.[1] După lucrarea lui Paciolo, contabilitatea a evoluat prin apariţia şcolilor italiene, franceze şi germane, definindu-şi obiectivele şi tehnica de calcul. Probleme privind teoriile contabile, clasificarea acestora, au constituit elemente cheie în dezvoltarea contabilităţii.
Istoria contabilităţii este, înainte de toate, aceea a adaptării sale empirice la evoluţia condiţiilor de funcţionare şi ale mediului întreprinderilor. Contabilitatea a pătruns, aşadar, discret şi ireversibil în viaţa noastră. Termenul francez compter (a socoti) îşi are originea în latinescul computare (a calcula).
Contabilitatea însă nu se reduce doar la un calcul propriu-zis şi cu atât mai puţin la o numărare sau socotire, deşi le presupune pe amândouă. Aşadar contabilitatea face parte din patrimoniul gândirii universale la intersecţia utilului şi pragmaticului cu armonia echilibrului permanent păstrat prin calcule economice riguroase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu