Din punct de vedere contabil, evaluarea se defineşte ca fiind procedeul metodic al contabilităţii prin care elementele patrimoniale, procesele economice, rezultatul activităţii, se măsoară în bani, pentru a putea fi reflectate în conturile contabile.Conform Cadrului General IASB, evaluarea este procesul prin care se determină valorile la care structurile situţiilor financiare vor fi recunoscute în bilanţ şi în contul de profit şi pierder.In concluzie, evaluarea contabilă constă în asocierea unui sistem de costuri, preţuri, tarife şi valori la elementele patrimoniale exprimate cantitativ. Aceasta presupune alegerea unei anumite baze de evaluare.
Conform Cadrului IASB, pentru evaluare se pot folosi, după caz, o singură bază sau mai multe baze combinate, după cum urmează: costul istoric, costul curent, valoarea de realizare (lichidare) şi valoarea actualizată. Baza de evaluare cel mai des utilizată este costul istoric, combinat adesea cu alte baze.
Legea contabilităţii precizează cu privire la evaluare că “Înregistrarea în contabilitate a bunurilor mobile şi imobile se face la valoarea de achiziţie, de producţie sau la preţul pieţei, după caz. Evaluarea elementelor patrimoniale pe baza inventarierii şi reflectarea acestora în bilanţul contabil se fac potrivit normelor stabilite de Ministerul Finanţelor”.
Regulamentul de aplicare al legii contabilităţii, în conformitate cu prevederile legii contabilităţii, pentru evaluarea elementelor patrimoniale, stabileşte următoarele reguli:
a) evaluarea la data intrării în patrimoniu, imobilizările corporale se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoarea contabilă, care se stabileşte astfel:
Imobilizările corporale reprezentând aport la capitalul social sau obţinute cu titlu gratuit, la valoarea de utilitate, în funcţie de preţul pieţei, utilitatea, starea şi amplasarea acestora, prin comparaţii cu valoarea unor imobilizări cu caracteristici tehnice similare sau apropiate de starea şi amplasarea acestora;
Imobilizările corporale procurate cu titlul oneros, la valoarea de achiziţie denumită cost de achiziţie;
- Imobilizările corporale produse în unitatea patrimonială, la costul de producţie.
Costul de achiziţie al unei imobilizări corporale este egal cu preţul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea in stare de utilitate sau intrarea in gestiune a imobilizării respective.
Costul de producţie al unei imobilizări corporale cuprinde: costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor consumate, celelalte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie determinate raţional ca fiind legate de fabricaţia acesteia.
Cheltuielile generale de administraţie, cheltuielile de desfacere şi cele financiare, de regulă, nu se includ în costurile de producţie.
În costurile de producţie pot fi incluse şi dobânzile la creditele bancare contractate pentru finanţarea investiţiei, aferente perioadei ei de execuţie.
b) evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element, denumită valoare de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea bunului în unitate şi preţul pieţei.
c) la încheierea exerciţiului, elementele patrimoniale se evaluează şi se reflectă în bilanţul contabil la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele inventarierii.
d) la data ieşirii din patrimoniu , imobilizările corporale se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.
Metodele de evaluare adoptate de unitatea patrimonială trebuie să fie aceleaşi în tot cursul exerciţiului, precum şi de la un exerciţiu la altul. În cazuri justificate şi în condiţiile prevăzute de lege, unitatea patrimonială poate schimba metodele de evaluare, făcând în acest sens menţiuni în anexa la bilanţ, prezentând influenţele asupra situaţiei patrimoniale şi financiare, precum şi asupra rezultatului exerciţiului.
Aşa cum se desprinde din Ordinul ministrului finanţelor nr. 94/2001, diverse baze de evaluare sunt utilizate în combinaţii variate. Ele includ următoarele:
Costul istoric, în termeni monetari sau în putere de cumpărare, reprezintă „sacrificiul” care a fost consimţit pentru a aduce bunul în patrimoniul întreprinderii la data de intrare. El semnifică valoarea contabilă de intrare în patrimoniu a bunurilor. Valoarea contabilă corespunde:
valorii de aport, determinate în funcţie de: valoarea de piaţă, utilitatea, starea şi amplasamentul bunurilor;
costului de achiziţie;
costului de producţie.
Valoarea nominală reprezintă suma de lichidităţi sau echivalenţe de lichidităţi ce se vor încasa sau plăti în schimbul lor. Activele sunt înregistrate la suma plătită în numerar sau echivalente ale numerarului sau la valoarea justă din momentul cumpărării lor.
Costul curent (de înlocuire) este costul pe care întreprinderea îl acceptă pentru a dobândi, la nivelul valorii actuale, un bun similar cu cel delimitat ca obiect al evaluării. Activele sunt înregistrate la valoarea în numerar sau echivalente ale numerarului care ar trebui plătită dacă acelaşi activ sau unul asemănător ar fi achiziţionat în prezent.
Valoarea realizabilă (de decontare a obligaţiei sau valoarea netă de vânzare sau valoarea actuală de ieşire) reprezintă valoarea pe care întreprinderea ar primi-o dacă ar vinde azi bunul respectiv. Activele sunt înregistrate la valoarea în numerar sau echivalente ale numerarului, care poate fi obţinută în prezent prin vânzarea normală a activelor.
Valoarea actualizată constă în a atribui bunului supus evaluării o valoare corespunzătoare încasărilor nete viitoare pe care utilizarea sa le-ar aduce între momentul prezent şi sfârşitul vieţii acestui bun, adică aducerea la zi a unei valori care devine disponibilă mai târziu. Altfel spus, este vorba de o valoare actuală care este determinată cu ajutorul viitorului. Activele sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor intrări nete de numerar, care urmează a fi generate în derularea normală a activităţii întreprinderii.
Baza de evaluare se diferenţiază în funcţie de scopul urmărit. Se foloseşte costul istoric, dacă se urmăreşte menţinerea valorii nominale a capitalului, respectiv costul de înlocuire, dacă scopul îl reprezintă menţinerea valorii substanţiale a capitalului.
Baza de evaluare cel mai frecvent adoptată de întreprinderi în elaborarea situaţiilor financiare este costul istoric. Acesta este, de obicei, combinat cu alte baze de evaluare.
IAS 16 ”Imobilizări corporale”defineşte următorii termeni:
valoarea amortizabilă: costul unui activ sau altă sumă ce inlocuieste costul din situaţiile financiare, minus valoarea reziduală a acestuia;
valoarea contabilă: valoarea la care un activ este inscris în bilanţ după scăderea amortizării cumulate pînă la acea dată precum şi a pierderilor cumulate din depreciere;
valoarea justă: suma la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontată o datorie, de bunăvoie, între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv;
valoarea reziduală: reprezintă valoarea netă pe care o întreprindere estimează că o va obţine pentru un activ la sfîrşitul duratei de viaţă utilă a cestuia, după deducerea prealabilă a costurilor de cesiune previzionate;
valoarea reevaluată a unui activ: valoarea justă a unui activ la data reevaluării, mai puţin amortizarea ulterioară cumulată;
costul reprezintă suma plătită în numerar sau echivalente de numerar, ori valoarea justă a altor contraprestaţii efectuate pentru achiziţionarea unui activ, la data achiziţiei sau construcţiei acestuia;
Evaluarea a fost mai întâi normalizată în ţara noastră prin legea contabilităţii şi prin regulamentul de aplicare al legii contabilităţii.
Conform IAS 16 ”Imobilizări corporale”precum şi conform Ordinului ministrului finanţelor numărul 94/2001 , în costul iniţial al mijloacelor fixe se include şi costurile estimate pentru demontarea şi mutarea activului, respectiv costurile de restaurare a amplasamentului la sfîrşitul duratei de viaţă a acestuia. Aceste costuri se reflectă prin constituirea unui provizion corespunzător. Costul estimat al lucrărilor de mutare şi demontare va fi înregistrat în contul de profit şi pierdere de-a lungul vieţii mijlocului fix, prin includerea în cheltuiala anuală cu amortizarea.
Costul terenurilor şi al mijloacelor fixe achiziţionate prin schimbul total sau parţial cu un alt activ de aceeaşi natură sau cu un alt activ este determinat la valoarea justă a activului primit în schimb, care este echivalentă cu valoarea justă a activului cedat. Această valoare justă poate fi corectată cu valoarea oricăror sume transferate în numerar sau echivalente de numerar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu