AMORTIZAREA IMOBILIZARILOR CORPORALE

Conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii numărul 82/1991, amortizarea reprezintă alocarea valorii amortizabile a unei imobilizări pe durata sa de utilizare previzionată.

IASB defineşte amortizarea ca fiind alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durată de viaţă utilă.

Din punct de vedere contabil, cu ajutorul amortismentelor, se constată deprecierea datorată uzurii, timpului şi schimbărilor tehnice pe care le suferă cea mai mare parte a imobilizărilor. Amortizarea corectează valoarea imobilizărilor.

Din punct de vedere economic, amortizările permit integrarea în costurile de producţie ale întreprinderii a cheltuielilor care reprezintă investiţiile necesare. Transferul amortizării asupra cheltuielilor exerciţiului are loc în funcţie de durata economică de utilizare a activului imobilizat.

Din punct de vedere financiar, amortismentele reprezintă sursa de finanţare pentru reconstituirea capitalului fix.

Conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991, pentru evaluarea amortizării se foloseşte durata normală de funcţionare (utilizare).

Duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe sunt stabilite în mod centralizat prin Hotărîre de Guvern, fiind revizuite periodic, dar nu mai tîrziu de cinci ani. Ele coincid cu duratele de amortizare în ani aferente regimului de amortizare linear, fiind estimate în funcţie de experienţa furnizată de practică privind categoriile de imobilizări corporale.

Din dunct de vedere fiscal întreprinderile sunt obligate să amortizeze imobilizările corporale potrivit “Legii privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale” utilizînd unul din regimurile:amortizare liniară, amortizare degresivă şi amortizare accelerată.

Competenţele de aprobare a regimului de amortizare liniară sau degresivă revin adunării generale a acţionarilor. Utilizarea regimului de amortizare accelerată se aprobă de către Ministerul Finanţelor, la propunerea adunării generale a acţionarilor.

Pentru mijloacele fixe cu durată de funcţionare normală pînă la 5 ani inclusiv, nu se aplică regimul de amortizare degresivă varianta AD2. În acest caz se va folosi varianta AD1.

Clădirile şi construcţiile se amortizează exclusiv în regim liniar nu şi după alte metode.

Amortizarea liniară se referă la repartizarea uniformă a valorii de intrare a mijloacelor fixe , pe toată durata de funcţionare stabilită a acestora stabilită în conformitate cu Regulamentul privind aplicarea Legii contabilităţii nr. 82/1991şi cu legea 15/1994.

În acest caz se au în vedere:

Rata anuală a amortizării =100/durata normală de funcţionare

Anuitatea amortizării =Rata anuală a *Valoarea contabilă

amortizării de intrare

Amortizarea anuală =Valoarea contabilă de intrare/Durata normală de funcţionare

O problemă de calcul a amortizării este aceea în care, în cursul anului se produc intrări şi ieşiri de active imobilizate. Deci, rata anuală a amortizării trebuie recalculată în funcţie de durata efectivă de folosire care este mai mică de 12 luni sau 360 de zile. Este problema denumită în literatura de specialitate prorata temporis a amortizării.

Prorata se poate calcula în funcţie de zile, luni şi semestru.

Exemplu

Dacă un mijloc fix în valoare de 9.000.000 lei a intrat pe data de 15 martie, durata de folosinţă 6 ani

Prorata temporis = 100 / 6 * 285 zile folosire / 360 zile folosire anuală

Anuitatea amortizării = 9.000.000 *100/6 *285/360

Dacă se ia în considerare luna, la intrare se ia în calcul întreaga lună dacă operaţia se produce până în ziua de 15 şi se exclude în situaţia în care operaţia se produce după 15 ale lunii. Similar se procedează la ieşire. Nu este exclusă nici varianta în care se ia în calcul luna următoare celei de intrare, indiferent de ziua când se produce operaţia şi se exclude luna următoare celei de ieşire.

Dacă intră în rol semestrul, pentru intrări se ia în calcul ½ din anuitatea amortizării anului de intrare, iar în cazul ieşirilor se exclude ½ din anuitatea amortizării anului de ieşire privind mijloacele fixe în cauză.

Pentru modelul contabil românesc prorata amortizării se calculează în raport de luna următoare celei în care s-a produs intrarea sau ieşirea.

Faţă de interpretarea de mai sus, se poate desprinde o a doua pornind de la precizările făcute în normele de aplicare a Legii 15/1994 a amortizării cu privire la documentele de recepţie a mijloacelor fixe puse în funcţiune. Precizările care se fac în acest sens sunt “de la data achiziţionării”, “de la data terminării construcţiei” etc. În consecinţă, prorata amortizării se calculează în funcţie de numărul de zile de folosire în cursul anului.

Amortizarea degresivă în România are în vedere multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu unul din coeficienţii următori:

1,5 pentru mijloacele fixe cu durata normală de utilizare între 2 şi 5 ani

2,0 pentru mijloacele fixe cu durata normală de utilizare între 5 şi 10 ani

2,5 pentru mijloacele fixe cu durata normală de utilizare peste 10 ani

Aceşti coeficienţi pot fi modificaţi numai prin hotărîrea Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor.

Metoda de amortizare degresivă se aplică în două variante, determinate de data de intrare în funcţiune a mijlocului fix. Astfel, pentru mijloacele fixe intrate în funcţiune înainte de 31 decembrie 1993, se va utiliza metoda de amortizare degresivă fără influenţa uzurii morale(AD1), iar pentru mijloacele fixe intrate în funcţiune după data de 31 decembrie 1993, metoda de amortizare degresivă cu influenţa uzurii morale(AD2).

Principiul de bază al amortizării degresive constă în modul diferit de calculare a amortizării anuale faţă de metoda liniară, şi anume: amortizarea anuală degresivă, pentru primul an de funcţionare, se calculează aplicând asupra valorii de intrare sau a valorii rămase actualizate a mijlocului fix, cota de amortizare degresivă corespunzătoare. Amortizarea anuală, pentru următorii ani, se calculează prin aplicarea aceleeaşi cote de amortizare degresivă asupra valorii rămase de recuperat, până în anul de funcţionare în care amortizarea anuală rezultată, este egală sau mai mică cu/decât amortizarea anuală determinată prin raportul dintre valoarea rămasă de recuperat şi numărul de ani de funcţionare rămaşi.

Varianta AD1 are la bază acest principiu.

Exemplu:

Valoarea de intrare a unui utilaj = 8.000.000

Cota de amortizare liniară = 20 %

Amortizare anuală liniară = 1.600.000

Durata normală de utilizare = 5 ani

Cota de amortizare în regim degresiv = 20*1,5 =30%

Calculul amortizării anuale: val.degresivă val. rămasă

- în primul an 8.000.000*30% 2.400.000 5.600.000

- în al doilea an 5.600.000*30% 1.680.000 3.920.000

- în al treilea an

3.920.000*30% < 3.920.000 / 3 1.306.667 2.613.333

- în al patrulea an 1.306.667 1.306.667

- în al cincilea an 1.306.667 0

Varianta AD2 conţine şi influenţa uzurii morale care acţionează asupra mijloacelor fixe şi reflectă această uzură în calculul amortizării anuale. Spre deosebire de varianta AD1, varianta AD2 permite amortizarea valorii de intrare a mijloacelor fixe într-o perioadă de timp mai mică decât perioada duratei normale de utilizare, diferenţa în ani reprezentând influenţa uzurii morale.

Exemplu:

Valoarea de intrare a mijlocului fix 10.000.000 lei

Durata normală de funcţionare 7 ani

Cota medie de amortizare în regim liniar 100 / 7 = 14,3 ani

Cota medie de amortizare în regim degresiv 14,3 * 2,5 = 28,6

Durata de utilizare aferentă regimului liniar,

recalculată în funcţie de cota medie anuală

de amortizare degresivă 100 / 28,6 = 3 ani

Durata de utilizare pentru amortizarea integrală 7 - 3 = 4 ani

- din care, în regim de amortizare degresivă 4 - 3 = 1 an

- în regim de amortizare liniară 4 - 1 = 3 ani

Durata de utilizare aferentă uzurii morale

pentru care nu se mai calculează amortizarea 7 - 4 = 3 ani